Presedintele american, Barack Obama, a avertizat ca Statele Unite ar putea reintra in recesiune, in cazul in care reducerile bugetare vor fi prea mari.

Liderul de la Casa Alba a declarat ca se impune urgent scaderea cheltuielilor inutile, insa a explicat ca folosirea unei "macete in locul bisturiului" ar putea afecta crearea de locuri de munca.

Totodata, presedintele american le-a cerut contribuabililor mai instariti sa faca "mici sacrificii", insa a asigurat ca nu doreste sa "pedepseasca succesul" - relateaza France Presse.

Barack Obama desfasoara, in aceste zile, o ofensiva pentru aparararea strategiei sale bugetare. Miercuri, liderul american a discutat despre acest subiect la sediul Facebook din California, urmand ca joi sa participe la o reuniune publica in statul Nevada.