​Rusia a avertizat vineri Alianta Nord-Atlantica sa nu foloseasca "forta militara excesiva" in Libia, facand apel totodata pentru o reglementare politica a conflictului, transmite Reuters. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus ca au existat cazuri in care mandatul Natiunilor Unite in Libia "a fost depasit". Declaratiile lui Lavrov au venit la putin timp dupa ce liderii SUA, Marii Britanii si Frantei au afirmat, intr-o scrisoare comuna, ca nu poate fi pace in Libia atata vreme cat Muammar Gaddafi se afla la putere.

Lavrov a afirmat ca este important sa nu se foloseasca "forta militara excesiva, care va duce la victime suplimentare in randul civililor".

"Noi credem ca este important ca lucrurile sa se tranfere rapid pe directia politica si sa se continue cu o reglementare politica si diplomatica" a conflictului, a spus seful diplomatiei de la Moscova.

Lavrov a declarat ca au existat cazuri in care mandatul Natiunilor Unite in Libia "a fost depasit", el dand ca exemplu discutiile despre autorizarea unei interventii terestre in Libia.

Oficialul rus a afirmat ca doreste sa vada ca partile implicate in conflict se aseaza la masa negocierilor, astfel incat ele sa se puna de acord cu viitorul tarii lor.

Declaratiile lui Lavrov, facute intr-o conferinta de presa organizata in timpul reuniunii ministrilor de externe ai NATO, au venit la putin timp dupa ce liderii SUA, Marii Britanii si Frantei au afirmat, intr-o scrisoare comuna, ca nu poate fi pace in Libia atata vreme cat Muammar Gaddafi se afla la putere. Barack Obama, David Cameron si Nicolas Sarkozy au declarat ca NATO trebuie sa mentina operatiunile militare pentru a proteja civilii si a pune presiune pe liderul libian.