Un angajat al Royal Navy a fost ucis si un altul grav ranit in urma unui schimb de focuri care a avut loc la bordul submarinului nuclear britanic HMS Astute, in Southampton, sudul Angliei, a anuntat politia britanica, care a respins insa ipoteza unui act terorist, relateaza AFP.

Un barbat a fost arestat in urma acestui incident care nu prezinta "niciun risc pentru public" si "nu este legat de un act terorist", au asigurat fortele de ordine.

Ministerul Apararii a refuzat sa faca vreun comentariu.

Din primele informatii, se pare ca un membru al echipajului a deschis focul impotriva a doi dintre colegii sai.

Astute, cel mai nou dintre submarinele britanice cu propulsie nucleara, a mai tinut prima pagina a ziarelor la finele lui octombrie, cand a esuat pe coastele scotiene. In cursul operatiunii de remorcare, submarinul a suferit avarii. Acest episod a costat postul comandantului submarinului.

Intrat in serviciu in august, acest submarin cu o lungime de 100 metri, rebotezat de Royal Navy "vanatorul ucigas", poate trage rachete conventionale Spearfish si Tomahawk asupra unei tinte aflata la o distanta de 2.000 km.