​Agentii de paza de la frontiera dintre Mexic si Statele Unite au arestat 13 imigranti ilegali mexicani ce erau deghizati in uniforme de infanteristi marini americani, a anuntat U.S. Customs and Border Protection, preluat de FoxNews. Grupul de imigranti se afla intr-o camioneta cu numere guvernamentale furate.

Incident in CaliforniaFoto: Captura LiveLeak

Autoritatile americane au declarat ca imigrantii ilegali au fost retinuti la 14 martie, la un punct de control aflat in apropiere de Pine Valley (California).

La controlul efectuat, oficialii de la frontiera americana au descoperit ca soferul si pasagerul din dreapta, amandoi cetateni ai Statelor Unite, incercau sa introduca ilegal 13 persoane pe teritoriul american. Toti ocupantii camionetei purtau uniforme de puscasi marini ai SUA, pe care se afla scris numele "Perez".

Cei doi americani arestati sunt acuzati de trafic de persoane. Trei dintre imigranti sunt inca in custodia oficialilor din SUA, urmand sa fie folositi ca martori la procesul celor doi cetateni americani, iar ceilalti au fost deportati in Mexic.

Potrivit Border Intelligence Center, masina folosita in incident este inregistrata in Yucca Valley (California). Camioneta avea placute de inmatriculare guvernamentale furate de la un vehicul apartinand U.S. Marine Corps.

Oficialii americani nu au reusit sa determine de unde proveneau uniformele americane purtate de imigrantii ilegali.