Circa 40.000 de persoane si-au exprimat sustinerea pentru dictatorul libian Muammar Gaddafi pe Facebook in Serbia si Muntenegru, doua tari care isi amintesc de cele 11 saptamani de bombardamente ale NATO din 1999, relateaza AFP.

"Stop agresiunii UE si a Statelor Unite!!! Libertate pentru Libia!!!", proclama un mesaj postat pe site-ul grupului Facebook, intitulat "Sprijin pentru Muammar al-Kadhafi din partea poporului Serbiei".

"Priviti cum trageau in civili in Serbia! Fac acelasi lucru si in Libia!", comenteaza un alt utilizator.

Aproximativ 35.800 de persoane s-au alaturat marti site-ului, pe care au fost publicate inregistrari video cu bombardamentele din 1999.

"Colonele, rezistati!", scria un alt utilizator.

In Muntenegru, peste 1.700 de persoane au facut acelasi lucru. "Generale, rezista", "No war" (Fara razboi), "Nu lasa demon-cratia sa intre in casa ta", se putea citi pe pagina Facebook intitulata "Kadhafi, fratele nostru, Muntenegrul este alaturi de tine".

In primavara anului 1999, NATO a bombardat timp de 78 de zile Iugoslavia, alcatuita atunci din Serbia si Muntenegreu, pentru a-l constrange pe presedintele Slobodan Milosevic sa retraga armata si politia din Kosovo, care se luptau cu Armata pentru Eliberarea Kosovo (UCK), gherila separatista albaneza.