Cinci demonstranti au fost ucisi miercuri si catava zeci au fost raniti in apropiere de moscheea al-Omari din regiunea Derra, in sudul Siriei, in urma focurilor trase de politie, a declarat un activist al drepturilor omului citat de presa internationala.

"Politia a tras cu gloante adevarate in demonstranti si a folosit gaze lacrimogene", a observat sursa citata.

"Energia electrica a fost intrerupta si imediat au inceput sa traga", a adaugat el.

Marti, mai mult de o mie de manifestanti scandand lozinci impotriva regimului s-au adunat in jurul moscheii al-Omari, punct de intalnire a protestatarilor.

Autoritatile siriene l-au arestat tot marti pe unul dintre liderii opozitiei, care si-a declarat sprijinul pentru manifestantii din sudul tarii ce protesteaza, de cateva zile, impotriva coruptiei si pentru libertate.

Uniunea Europeana a declarat ca reprimarea manifestantilor sirieni este "inacceptabila".