NATO va juca un rol in noua faza militara din Libia, iar acest lucru se va intampla in cateva zile - a declarat presedintele american Barack Obama. "Vom fi unul dintre parteneri, printre multi altii", a explicat liderul de la Casa Alba, care a mentionat ca NATO va fi implicata in aceasta functie de coordonare datorita capacitatii extraordinare pe care aceasta alianta o are. "Cat de repede se va petrece acest transfer, va fi in functie de recomandarea ofiterilor nostri" - a mai spus presedintele american, citat de agentiile internationale de presa.

Barack Obama a facut aceste declaratii la Santiago de Chile, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele chilian Sebastian Pinera. Aceasta vizita face parte din turneul pe care liderul de la Casa Alba il efectueaza in America Latina.

"Obiectivul nostru initial este de a neutraliza apararea antiaeriana libiana, pentru ca zona de interdictie aeriana sa poata functiona in mod eficient. In al doilea rand, trebuie sa ne asiguram ca obiectivele umanitare ale misiunii pot fi indeplinite" - a mai precizat presedintele Barack Obama.

Reuniune NATO la Bruxelles, pentru un consens privind situatia din Libia

Statele membre NATO se reunesc din nou, marti, la Bruxelles, dupa ce, luni, nu au ajuns la un consens privind participarea la operatiunea aeriana din Libia. Agentiile internationale de presa relateaza ca Parisul a refuzat sa accepte ca NATO sa conduca operatiunea internationala si a motivat ca tarile arabe nu vor accepta acest lucru. Si Turcia - singura tara musulmana din Alianta - refuza ideea de participare a NATO la o zona de excludere aeriana. O decizie a aliatilor are nevoie de unanimitatea celor 28 de state membre. Este a cincea zi consecutiv in care membrii NATO incearca sa ajunga un consens in privinta Libiei.