Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa a criticat atacurile coalitiei internationale impotriva Libiei, spunand ca acestea se abat "de la scopul impunerii unei zone de excludere aeriana". Moussa a precizat ca in acest moment, au loc consultari pentru organizarea unei intruniri de urgenta a Ligii Arabe la Cairo, privind situatia din lumea araba, in special din Libia.

"Ceea ce se intampla in Libia este diferit de scopul impunerii unei zone de interdictie aeriana, iar ceea ce ne dorim este protejarea civililor si nu bombardarea lor", a spus Moussa.

Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a pledat pentru instituirea unei zone de excludere aeriana in Libia si a afirmat ca Liga isi doreste sa joace un rol in instituirea acestei masuri, intr-un interviu acordat saptamanalului german Der Spiegel si citate de AFP.

"Nu stiu cum si nici cine va impune aceasta zona, vom vedea. Liga Araba poate si ea sa joace un rol, aceasta este intentia mea. Vorbesc de o actiune umanitara. Este vorba, prin zona de excludere aeriana, de a sustine poporul libian in lupta sa pentru libertate si impotriva unui regim din ce in ce mai dispretuitor", a spus Moussa.