6,4... 6,2.. 6,.. Sunt cifrele infricoşătoare ale fiecăruia dintre cutremurele care au zgâlţâit Osaka, şi întreaga Japonie, in ultimele 4 zile de cand sunt aici. Prima experienţă a cutremurului în afrhipeleagul devastat de Pacificul răscolit de tsunami-ul de acum o săptămână, am trăit-o marţi seara, pe 15 Martie, la etajul al şaisprezecelea al Hotelului Ramada din centrul oraşului. Abia sosisem.

Foto:

Având proaspete în minte imaginile dezastrului, huruitul surd al zidurilor m-a făcut să mă gândesc cu groază la efectul probabil al unui cutremur, doar puţin mai mare ca cel pe care îl simţeam, care s-ar fi putut produce în Bucureşti. A fost primul meu gând.

Acum, după trei cutremure mari pe care le-am trăit aici in doar 4 zile, aproape am ajuns să gândesc ca japonezii din oraş pe care i-am cunoscut. Aceşti oameni nu se tem de cutremur. Sunt, însă, îngroziţi de pericolul morţii lente şi chinuitoare, implacabile, care ar urma unei iradieri în masă, provenite de la Fukushima, epicentrul groazei în Japonia şi locul de unde pericolul radioactiv ameninţă întregul arhipelagul nipon şi nu numai.

Osaka se află la aproape 500 de kilometri depărtare de Sendai, zona cea mai afectată de cutremurul de 9 grade Richter de acum o saptamana, si la circa 800 de km de Fukushima, Datorită distanţei, dar şi informaţiilor potrivit cărora norul radioactiv emis de centrala nucleară de la Fukushima ar fi purtat de vânt spre Est, peste Pacific, locuitorii oraşului îşi văd, cel puţin aparent, de viaţa obişnuită.

Doar măştile de protecţie purtate de oameni pe stradă, dar şi în clădirile publice, la metrou, şcoli şi chiar şi în restaurante indică prezenţa fricii. Frica de iradiere, frica de contaminare, frica de una din cele mai cumplite morţi. Aceasta, mi s-a spus spus, în ciuda faptului că locuitorii Osakăi obişnuiesc să poarte, primăvara, măştile pentru a se proteja de polenul de cedru, care provoacă, în fiecare an, serioase alergii.

Altminteri, japonezii de aici sunt obişnuiţi ca oraşul să fie zgâlţâit frecvent ori de câte ori, mai ales în zona Capitalei Tokyo, sau mai spre Nord, se produce un cutremur de pământ de intensitate relativ mare, de peste 6 grade pe scara Richter.

„It’s just another earthquake!”, (e doar un alt cutremur) spun japonezii, calmi, oarecum cu umor, evident, un umor greu de înţeles pentru cine nu trăieşte acolo. Cu toate acestea, nu există japonez să nu se gândească la ceea ce unii specialişti au spus că s-ar putea întâmpla cât de curând... Un alt cutremur, poate chiar mai mare decât cel din 11 martie. Să sperăm însă că nu va fi aşa.

Aparenta linişte din Osaka este sfâşiată cu regularitate atât ziua, dar şi în cursul nopţii, de alarme care anunţă cutremure de intensitate mai mică sau mai mare, dar şi de sirene pornite, din timp în timp, întru cinstirea memoriei victimelor cataclismului care a zdruncinat ţara. Sunetul este intens, lugubru, diferit total de ceea ce se aude, de exemplu, în Europa, în situaţii de urgenţă. La aeroportul Kansai, prin care am venit eu, in terminalul de plecări internaţionale, aglomeraţia uriaşă din ultimele zile face ca zgomotul avertizărilor să treacă aproape neobservat.

Toate locurile la cursele de linie au fost vândute pe săptămâni întregi de-acum înainte. Iar cei care pleacă din Japonia, sunt în marea lor majoritate, străinii, cei care au avut şedere temporară în Japonia, şi cei care nu sunt legaţi, aici, prin niciun fel de rădăcini. Dar se poate vorbi cu adevărat de fugă în Tokyo şi împrejurimi.

• Romanii din Japonia se intorc in tara duminica

Duminica, 20 martie, pleacă spre România şi 140 de români, cu un avion trimis de autorităţile noastre. Ambasada Română a primit 300 de cereri de evacuare, iar prioritate pe listă au avut femeile şi copiii. Cei care nu au prins un loc în cursa charter Tarom de astăzi vor pleca cu un al doilea avion care urmează să sosească de la Bucureşti. Toţi plătesc doar jumătate din costul biletului.

Sunt însă, şi români, care au decis să rămână pe insulă. „Nu am de gând să părăsesc Japonia.”, mi-a spus cu hotărâre parcă tipic japoneză, Elena Kase, fosta Lulea, măritată cu un japonez şi stabilită în Tokyo de opt ani.

Elena este profesoară, dar la începutul anilor 90 a lucrat în presă şi mi-a fost colegă la Uniplus Radio. „De ce să plec? Lucrurile par să fie sub control. Nu cred că se va întâmpla ceva mai rău! Voi pleca doar când se va da ordin de evacuare generală. Dar nu cred că se va întampla asta!”.

Optimismul şi încrederea în bine pe care Elena le are, par împrumutate din felul de a fi al japonezilor. „In Tokyo avem frecvente întreruperi de curent. Timp de câteva ore, de mai multe ori pe zi. E teribil de inconfortabil. Lumea e disperată să cumpere alimente, să facă stocuri de sticle cu apă, să se aprovizioneze cu benzină. Asta, deşi autorităţile fac apel non stop la populaţie să nu mai facă rezerve de combustibil. Imediat după tsunami ne-am cumpărat si noi ce ne trebuie pentru o săptămână, două, neştiind atunci ce va urma.”

Până ieri fuseseră livrate către populaţia din Prefecturile Iwate, Miyagi şi Fukushima peste 1.200.000 de raţii de mâncare şi peste 700.000 de sticle de apă şi băuturi răcoritoare. Una din problemele cele mai mari rămâne, însă, cea a adăposturilor. Asta, deşi mai toate instituţiile publice, dar şi companiile particulare au pus la dispoziţie spaţii în care să se amenajeze adăposturi pentru sinistraţi, şcoli, săli de sport, cinematografe.

În acest moment, pericolul principal rămâne riscul unei contaminări în masă. Japonezii află mai mult din presa străină care este situaţia pericolului radioactiv, şi asta doar în puţinele ore în care au curent electric.

Nici gândul producerii unui nou cutremur de pământ de intensitatea celui din 11 martie, care a declanşat apocalipsa în Japonia, nu trezeşte fiorii groazei, aşa cum o face posibilitatea unei contaminări radiologice de proporţii.

Pentru că nu ştiu exact care este nivelul radiaţiilor în Osaka, oamenii se protejeaza asa cum cred ei că ar putea reduce riscul de contaminare. Japonezii din oraş cu care am vorbit spun că în ultimele zile au preferat să mănâce doar din conserve fabricate înainte de explozia din 12 martie a reactorului de la Fukushima. Ceaiuri, supe, carne, legume, totul se prepară din produse ambalate înainte de dezastru. “În Tokyo”, spune Elena, „ieşim din casă cu haine care sa ne acopere complet, iar la intoarcere spălăm totul”.

La fel ca Elena fac zeci de mii de japonezi, în fiecare zi. Doar o parte dintre cei care locuiesc aproape de zona contaminată au reuşit să îşi procure iod.

Pe 15 martie, cand am ajuns eu în Japonia, iodul dispăruse deja din farmaciile din Osaka. Ieri am fost la Spitalul Central de lângă Prefectură, iar medicii de aici mi-au spus că rezerva proprie a spitalului va fi utilizată doar în situaţia extremă în care o nouă explozie a unui reactor de la Fukushima ar aduce norul radioactiv asupra oraşului. In schimb, locuitorii Osakăi, ca de altfel toţi japonezii, manifestă o puternică solidaritate cu cei loviţi direct de cataclism. Peste tot în oraş s-au organizat puncte de colectare de ajutoare şi de fonduri pentru sinistraţi, iar trecătorii din zonele respective nu contenesc să contribuie cu diferite sume de bani la ajutorarea celor năpăstuiţi.

Şi atunci, din perspectiva acestui terifiant scenariu, nimeni, nici cei din Osaka, nici cei din Sudul ţării sau de oriunde altundeva de pe tot cuprinsul arhipelagului nipon, nu se va mai simţi în siguranţă. Şi poate atunci, mai ales cei trecuţi de prima tinereţe, îşi vor aminti de filmul „Scufundarea Japoniei”, de la mijlocul anilor 80, când, potrivit producţiei cinematografice, după o catastrofă naturală de propoprţii uriaşe, doar cinci la sută din populaţia Japoniei a fost salvată, oamenii fiind evacuaţi în China şi Australia.