Cutremurul devastator inregistrat vineri in Japonia pare sa fi deplasat principala insula a arhipelagului cu 2,4 metri, conform specialistilor de la institutul de geofizica american USGS, citati de CNN.

"In acest moment, stim ca una dintre statiile GPS s-a deplasat si am vazut o harta a GSI (Geospatial Information Authority) din Japonia care arata un model de deplasare corespunzator unei astfel de miscari a pamantului", a declarat geofizicianul Kenneth Hudnut.

Expertii de la Institutul national de geofizica si vulcanologie italian a apreciat ca seismul cu magnitudinea 8,9 a provocat o deplasare cu 10 centimetri a axei Terrei.

Geofizicianul NASA Richard Gross a calculat ca rotatia Pamantului a fost accelerata cu 1,6 microsecunde, ca urmare a cutremurului care a zguduit Japonia. In consecinta, ziua s-a scurtat cu 1,6 microsecunde.

Aceasta schimbare a vitezei de rotatie este usor mai mare decat cea cauzata anul trecut de cutremurul din Chile.