Magnatul mexican Carlos Slim este cea mai bogata persoana din lume pentru al doilea an la rand. Pe locul al doilea se afla fondatorul Microsoft, Bill Gates, urmat de co-nationalul sau Warren Buffet, pe pozitia a treia. Revista Forbes a publicat topul celor mai bogati 10 oameni din lume.

Carlos Slim, Bill Gates, Warren Buffett, Bernard Arnault Foto: Colaj foto

1. Carlos Slim (Mexic) - 74 de miliarde de dolari - telecomunicatii

Slim, 71, si-a aratat pentru prima oara talentul in afaceri la varsta de 10 ani, cand a inceput sa-i vanda bauturi si gustari familiei sale. Dupa ce a studiat ingineria, a fondat o companie imobiliara si a lucrat ca si comerciant la bursa mexicana. Averea sa enorma contrasteaza puternic cu stilul sau de viata: Slim locuieste in aceeasi casa de aproximativ 40 de ani si conduce un Mercedes Benz vechi. Magnatul este implicat in combaterea saraciei si a analfabetismului din America Latina si promoveaza proiectele de sport pentru cei saraci. Cu toate acestea, nu si-a exprimat niciodata intentia de a face donatii insemnate in scopuri caritabile.

2. Bill Gates (SUA) - 56 de miliarde de dolari - Microsoft

Gates, 55 de ani, a renuntat la Harvard University in 1975 pentru a demara proiectul Microsoft. Compania a fost lansata in 1986 si, un an mai tarziu, Gates, la vremea aceea in varsta de doar 31 de ani, a devenit cel mai tanar miliardar prin forte proprii. In 2008 el a demisionat din ceea ce este acum cea mai mare companie de software din lume, pentru a se dedica Fundatiei Bill si Melinda Gates, pentru care a donat 28 de miliarde de dolari.

3. Warren Buffett (SUA) - 50 de miliarde de dolari - Berkshire Hathaway

Buffett, 80, si-a condus conglomeratul cu baza in Omaha, Nebraska din anul 1965. "Interesele" sale variaza de la cai ferate la inghetata. In 2006, el a promis sa doneze 99% din averea sa Fundatiei Bill si Melinda Gates. Pana in prezent, el a donat 8 miliarde de dolari.

4. Bernard Arnault (Franta) - 41 de miliarde de dolari - LVMH

Arnault, 62 de ani, un prieten al presedintelui francez Nicolas Sarkozy, a fost educat la prestigioasa "Ecole Polytechnique" si s-a alaturat companiei de constructii a tatalui sau la varsta de 25 de ani. Arnault si-a castigat reputatia de raider corporatist nemilos dupa ce i-a inlaturat pe actionarii rivali si a inceput construirea grupului LVMH in anii '90 cu branduri ca Louis Vuitton, Moet, Hennessy si altele. Compania este acum cel mai mare grup de bunuri de lux din lume.

5. Larry Ellison (SUA) - 39,5 de miliarde de dolari - Oracle Corp

Ellison, fondatorul Oracle, este cunoscut pentru iesirile sale publice impotriva rivalilor, cum ar fi producatorul german de software SAP AG. Ellison, care a castigat cupa americana de yachting de anul trecut, este considerat a fi membru al "vechii garzi" din Silicon Valley.

6. Lakshmi Mittal (India) - 31,1 de miliarde de dolari - otel

Mittal, 60, conduce ArcelorMittal, cel mai mare producator mondial de otel, cu sediul la Londra. In 2005, Mittal a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a promova talente sportive si pentru a-i incuraja pe potentialii olimpici indieni, dupa ce a fost dezamagit ca tara sa a obtinut o singura medalie la Jocurile Olimpice de la Atena.

7. Amancio Ortega (Spania) - 31 de miliarde de dolari - retail

Amancio Ortega, 74, si-a inceput afacerea sa de imbracaminte in anii '60, confectionand halate de casa in garajul sau din La Coruna. Compania sa, Inditex, detine casa de moda Zara si este acum cel mai mare retailer de imbracaminte din lume. Ortega a anuntat in ianuarie ca intentioneaza sa demisioneze din functia de presedinte al companiei.

8. Eike Batista (Brazilia) - 30 de miliarde de dolari - minerit, petrol

Pe jumatate german, Batista, 53, s-a luptat iasa din umbra bine-cunoscutului sau tata, declarand de nenumarate ori ca nu isi doreste nimic altceva decat sa devina cel mai bogat om din Brazilia si apoi din intreaga lume. Batista a cinat cu starul pop Madonna la Rio anul trecut si, conform presei locale, i-a oferit un cec in valoare de 7 milioane de dolari ca donatie pentru proiectele sociale pe care le coordoneaza aceasta.

9. Mukesh Ambani (India) - 27 de miliarde de dolari - petrochimie, petrol si gaze

Inginer chimist la origine, Mukesh, 53, a renuntat la un MBA la Universitatea Stanford si s-a alaturat companiei Reliance in 1981. Mukesh detine o casa cu 27 de etaje, in valoare de un miliar de dolari.

10. Christy Walton (SUA) - 26,5 de miliarde de dolari - Wal-Mart

Christy Walton este vaduva lui John Walton, fiul fondatorului Wal-Mart, Sam Walton. Sam Walton a construit imperiul global Wal-Mart pornind de la un singur magazin deschis in Arkansas. Wal-Mart este acum cel mai mare retailer din lume.

Iata cateva statistici din 2011:

- Exista 1210 miliardari in lume in 2011, cu 199 mai multi decat anul trecut. Dintre acestia, 102 sunt femei, cu 13 mai mult decat in 2010.

- Exista 648 de miliardari care si-au marit averile anul trecut. Averile a 160 de miliardari au scazut, in timp ce cele a 146 de miliardari au ramas la fel.

- Exista 413 miliardari in Statele Unite, cu o valoare neta de 1.500 de miliarde de dolari. Anul trecut existau doar 403 miliardari, cu o valoare de 1.300 de miliarde de dolari.

- Exista 300 de miliardari in Europa, cu o valoare neta de 1.300 de miliarde de dolari. Anul trecut existau 248 de miliardari, cu o avere de 1.000 de miliarde de dolari.

- In regiunea Asia-Pacific, exista 332 de miliardari, cu o valoare cumulata de 996 de miliarde de dolari, comparativ cu 234 de miliardari, in 2010, evaluati la 729 de miliarde de dolari.

- Orientul Mijlociu si Africa au 89 de miliardari, cu o avere de 251 de miliarde de dolari, in crestere fata de anul trecut, cand existau 65 de miliardari cu o valoare de 181 de miliarde de dolari.

- In America (cu exceptia Statelor Unite), exista 76 de miliardari, cu o valoare neta de 419 de miliarde de dolari, comparativ cu 61 de miliardari anul trecut, evaluati la 304 miliarde de dolari.

- Exista 214 miliardari care au debutat anul acesta pe lista Forbes. Brazilia, Rusia, India si China au cei mai multi reprezentanti printre nou-veniti.

- 47 de miliardari nu se mai regasesc in top anul acesta, fata de anul trecut. Dintre acestia, 10 au murit.

- Miliardarii din Statele Unite au o medie de varsta de 66 de ani, urmati de cei din America Latina (65) si Orientul Mijlociu si Africa (60). Varsta medie este de 59 de ani in Europa si in regiunile Asia-Pacific.

- Dustin Moskovitz - co-fondatorul Facebook - este cel mai tanar miliardar din lume, la doar 26 de ani, cu o avere de 2,7 miliarde de dolari.

- Cel mai in varsta miliardar din lume este elvetianul Walter Haefner, 100, a carui avere valoreaza 4 miliarde de dolari.