Celebrul solist si baterist al formatiei Genesis, Phil Collins, a anuntat ca pune capat carierei sale muzicale. Motivele sale sunt de ordin medical. In timpul lungii sale cariere, artistul spune ca si-a pierdut o parte din auz, are dureri de spate din cauza unei vertebre dislocate si cu greu mai poate tine in mana betele de la tobe, scrie msn.com.

In pofida celor sapte premii Grammy cu care a fost distins, a 13 hituri si a peste 150 de milioane de albume vandute ca artist solo, Collins a avut parte de numeroase critici de-a lungul anilor.

Collins, in varsta de 60 de ani, pare resemnat in fata criticilor sai si a declarat pentru revista FHM: "Imi pare rau ca totul a avut atat de mult succes. Sincer, nu am vrut sa se intample asa. Nu este surprinzator ca oamenii au ajuns sa ma urasca."

In incercarea de a se distanta de industria muzicala, Collins s-a mutat in Elvetia impreuna cu cei doi fii ai sai.