SUA au indemnat cetatenii sai aflati in Yemen duminica sa paraseasca teritoriul tarii, iar pe cei care intentionau sa calatoreasca acolo sa isi anuleze planurile, din cauza violentelor provocate de protestele opozitiei, informeaza Reuters.

Acelasi apel a fost facut si de Marea Britanie, sambata.

Opozantii regimului presedintelui Abdallah Ali Saleh, aflat la putere de 32 de ani, au organizat manifestatii din ianuarie, insa acestea s-au intensificat de la mijlocul lunii februarie, noteaza AFP.

Potrivit Amnesty International, 27 de persoane au murit in urma violentelor provocate de proteste din 27 ianuarie pana in prezent. Politia a tras vineri in manifestanti in nordul tarii, 4 persoane fiind ucise.

Presedintele Saleh a respins propunerea opozitiei de a renunta la putere mai devreme de 2013, cand i se incheie mandatul.

"Opozitia yemenita si liderii religiosi i-au propus joi presedintelui Saleh un plan de iesire din criza care prevede demisia sa pana la finalul anului 2011," a relatat agentia oficiala Saba.

Purtatorul de cuvant al acestuia a reiterat promisiunea ca Saleh nu va mai candida dupa 2013 si nu va transmite ereditar fraiele puterii.