Europarlamentarii au decis cresterea cu 1500 de euro a indemnizatiei lunare pentru cheltuielile de personal si administrative, o decizie similara fiind luata si anul trecut, in ciuda austeritatii din tarile membre UE, relateaza EUObserver.

Decizia a fost luata joi, 3 martie, de catre membrii Comisiei pentru bugete a Parlamentului European si consta in cresterea bugetului general al legislaturii cu aproape 13,25 milioane de euro in 2011.

Europarlamentarii din grupurile Partidului Popular European (PPE, crestin-democrat) si Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor (S&D) au sustinut cresterea propusa, in timp ce alte grupuri au considerat decizia ca fiind nejustificata.

Europarlamentara germana din grupul Verzilor, Helga Trupel, a declarat ca membrii Parlamentului European "nu mai sunt la curent cu realitatile fiscale" si "trimit un semnal complet gresit" cetatenilor UE.

Europarlamentarii sunt platiti cu 7.956,87 euro pe luna, inainte de impozitare, si mai primesc cate 300 de euro pentru fiecare zi in care lucreaza la Bruxelles sau Strasbourg. In plus, primesc o indemnizatie de 19.709 euro pentru cheltuieli de personal si administrative.

Liderii Marii Britanii, Frantei si Germaniei au cerut, anul trecut, impunerea unor limite asupra cheltuielilor UE, iar o solicitare de marire a bugetului Uniunii pe anul 2011 a fost injumatatita, in cele din urma, de statele membre.