Copil teribil al nationalismului arab, "sponsor" oficial al terorismului, batran leu al desertului, rege si bufon. In sahariana kaki, in uniforma militara brodata cu aur, in gandura (imbracamintea beduinilor) sau in costum alb, cu capul acoperit de o sapca sovietica sau de o casca ce ii acopera parul negru si buclat, colonelul Gaddafi este la inceput un soc vizual ... dupa care urmeaza vorbele, relateaza AFP.

Muammar Gaddafi la aniversarea a 40 de ani de la Revolutia Libiana, septembrie 2009Foto: AGERPRES

Vezi si VIDEO FOTOGALERIE Feţele lui Muammar Gaddafi

Confruntat de mai multe zile cu o insurectie pe care o reprima sangeros, liderul libian si-a multiplicat declaratiile amenintatoare, promitand un "macel" manifestantilor acuzat ca ar fi militanti al-Qaeda indopati cu "pastile halucinogene".

"Shakespeare: acest mare dramaturg de origine araba", spunea el, explicand unei asistente putin instruite ca numele scriitorului englez este o deformare a numelui seicului Zubayr.

In dictionarul personal al liderului revolutiei libiene, stramosii indienilor americani sunt originari din Africa de Nord. Iar America isi trage numele de la "emir Ka" de la care navigatorul italian Amerigo Vespucci ar fi furat totul.

In registrul economic, Elvetia este o tara "apropiata" de Libia dar "mai putin dezvoltata".

Iar hamburgerul este un "amestec de libarci, soareci si broaste cu ajutorul caruia a fost distrus URSS".

Este si expert voluntar in sanatate. "SIDA, SIDA, SIDA. Nu mai auzim nimic altceva. Este terorism. Este un razboi psihologic. SIDA e un virus linistit. Daca te pastrezi curat, nu sunt probleme", a spus el, in 2003, la un summit al Uniunii Africane.

Autorul "Libiei verzi" privind "a treia teorie universala", fostul capitan scolit intr-o academie britanica a stabilit si o legatura intre persoane sa, Iisus Christos si Mahomed. Subliniind ca ultimii doi "nu au stiut carui renume universal i-au fost destinati".

Seducator si apreciind compania femeilor, traieste cel mai adesea intr-un cort, deplasat uneori prin desertul libian sau amplasat in mijlocului parcului hotelului Marigny, resedinta de la Paris a sefilor straini de stat.

"Conditia femeii in Europa este tragica. Ea este obligata sa faca uneori o munca pe care nu o vrea, precum mecanic sau zidar. Mi-ar placea sa salvez femeia europeana care se zbate", afirmase el, la Paris.

Atent sa ia peste picior opinia publica din tarile occidentale, nu a ezitat sa atace ideea democratiei: "Anumite tari pot descoperi ca dictatura le convine mai bine".

In august 2010, in timpul unei vizite la Roma, el a oferit lectii despre islam in fata a catorva sute de femei, selectionate pentru frumusetea si tineretea lor si recompensate cu 80 de euro. "Europa trebuie sa se converteasca la islam", le-a spus el.

Nici "prietenii" sai nu au scapat de accesele persoanalitatii colonelului: in 2005 la Alger el i-a denumit pe pelestinieni "idioti", starnind rasul liderilor arabi si chiar al lui Mahmud Abbas.

In cursul summitului arab din 1988, s-a prezentat cu o manusa alba pe mana dreapta. Liderul libian a explicat ca vrea sa evite orice contact cu "mainile patate de sange" ale anumitor lideri.

La summitul urmator, a fumat un trabuc gros, sufland ostentativ fumul in directia vecinului sau, fostul rege saudit Fahd.