Documentul introdus in Congresul statului Wisconsin prevede reduceri importante ale salariilor si beneficiilor pentru angajatii din sectorul public, contributii mai mari ale bugetarilor la fondurile de sanatate si de pensie, precum si eliminarea aproape in intregime a drepturilor la negocieri colective intre angajati si patroni.
New York Post a precizat ca, sambata, numarul celor care se opun initiativei legislative a guvernatorului republican Scott Walker l-a depsit pe cel al sustinatorilor documentului. Demonstratia impotriva reducerilor bugetare a fost organizata de sindicate si asociatii ale studentilor, in timp ce organizatorii manifestatiei in favoarea lui Walker au fost Tea Party Patriots si Americans for Prosperity.
Manifestatiile de sambata au fost pasnice, in ciuda scandarilor furioase din ambele tabere. Manifestantii anti-Walker au purtat pancarte pe care, langa fotografia guvernatorului, era scris: "Hosni Mubarak?" sau "Dictatorul de Wisconsin trebuie sa plece". Unii dintre sindicalisti au afirmat pentru BBC ca "ceea ce se intampla aici va fi foarte important in numeroase alte state, asa cum lucrurile petrecute in Egipt au avut efect intr-o gramada de tari din Orientul Mijlociu". Un demonstrant a afirmat ca legea "va rupe spinarea clasei de mijloc".
La randul lor, sustinatorii initiativei legislative au afirmat ca "sindicatele nu merita nimic" si "daca nu le place, sa-si dea demisia", scandand repetat "Votati legea!" si agitand pancarte pe care scria: "Sursele voastre de castig usor s-au terminat. Bine ati venit in recesiune!".
"Cred ca guvernatorul nostru va ramane ferm pe pozitii. Am incredere in el", a afirmat o participanta, Deborah Arndt, in timp ce un alt sustinator al legii a spus ca "e timpul sa rezolvam problema. Angajatii din sectorul public trebuie sa faca fata acelorasi reduceri ca si ceilalti. E un lucru corect".
In ultimele zile, zeci de mii de angajati din sectorul public, sindicalisti si studenti au demonstrat in fata si in interiorul cladirii Capitoliului din Wisconsin impotriva planurilor guvernatorului Walker. Scolile publice din Madison au fost inchise timp de cateva zile, dupa ce profesorii s-au alaturat protestelor, iar doctorii din spitalele de stat au oferit, in semn de solidaritate, sute de scutiri medicale functionarilor publici participanti la protest. "Multi dintre demonstranti sufera de stres", a declarat Lou Sanner, medic de familie.
Masura nu a putut fi insa votata, dupa ce senatorii democrati au refuzat sa apara in Congres si au parasit statul, astfel incat republicanii, care controleaza Senatul, nu au cvorumul necesar. Liderii Partidului Republican au afirmat insa ca "nu exista loc pentru compromis", iar documentul "nu este negociabil" si va fi adoptat.
Wisconsin se confrunta cu un deficit bugetar de 3.6 miliarde de dolari in urmatorii doi ani, iar statul va economisi 300 de milioane de dolari prin reducerile din sectorul public. Republicanii sustin ca reducerile sunt necesare pentru a evita disponibilizarea functionarilor publici.
Proteste impotriva unei legi similare au avut loc in Ohio, in timp ce sindicatele din Carson City si Las Vegas vor sa organizeze manifestatii de solidaritate cu cei din Wisconsin.
Conservatorii americani l-au criticat pe presedintele Barack Obama, care a declarat, prin vocea purtatorului sau de cuvant, ca intelege nevoia autoritatilor locale de a reduce cheltuielile prin masuri dure, dar, in acelasi timp, cere ca acest lucru sa nu se transforme "intr-un atac asupra drepturilor angajatilor de negociere colectiva".
Noam Chomsky: Wisconsin ar putea fi inceputul revolutiei in SUA
Intr-un interviu pentru Democracy Now!, cunoscutul autor, intelectual si activist politic Noam Chomsky a spus ca protestele din Wisconsin, inspirate de revoltele din Egipt, Tunisia si Bahrain, "ar putea fi inceputul revolutiei in SUA". El crede ca americanii incep sa vada ratele mari ale somajului, in timp ce multi dintre ei traiesc in saracie.
In plus, afirma Chomsky, drepturile cetatenilor americani sunt reduse drastic. "Americanii constientizeaza lipsa de democratie in care traiesc", a adaugat filozoful, care este profesor emerit la MIT.






























Alegerile recente au adus republicanii la putere sa faca reforma si asta fac.
Dar sindilcatele si lucratorii de stat nu vor sa piarda privilegiile chiar daca prin taiere tot au mai multe beneficii decat lucratorii din domeniul privat (ce platesc facturile).
Comunistii de peste tot in lume nu vor sa piarda privilegiile facute pomana si sa aiba acelasi statut cu muritorii de rand din domeniul privat.
Ca la noi.
"On August 5 1981, following the PATCO workers' refusal to return to work, Reagan fired the 11,345 striking air traffic controllers who had ignored the order and banned them from federal service for life."
Dupa ce i-a dat afara, pichetau aeroporturile. Treceam pe langa unul de doua ori pe zi ca sa merg la servici si toata lumea din trafic ii claxona, ii injura si le arata degetul, un foarte rar caz de solidarizare cu guvernul fata de un grup ce intrecuse masura cu pretentiile lor.
fratica.. daca era obama socialist era bine pentru americani...
Sigur, putem invoca "greaua mostenire", dar in 8 ani de administratie Bush si 7 de razboi, deficitul nu a crescut la nivelul lui Obama.
Daca traiesti in State si prin cele de mai sus vrei sa spui ca Obama (sau altul) si-a cumparat voturile sa ajunga la Casa Alba, inseamna ca o sa stai mult si bine acolo si n-o sa intelegi nimic din profilul moral al americanului de rand, bazat pe morala protestanta. N-am auzit vreodata ca un candidat a cumparat voturi cu bani. S-ar acoperi de dispretul intregii natiuni si viata lui publica ar lua sfarsit pentru totdeauna. Please, don't argue with me. I voted for 5 presidents. Anything you say will get you even deeper into the confusion in your head-to say the least...
Intr-o tzara cu pretentii ca si USA voturile nu se cumpara individual. N-o sa mearga nimeni sa-i ofere lui x si y $100 sa voteze pentru unul sau altul. Se cumpara prin cumpararea mass-mediei, se cumpara prin cumpararea de aliati care pot aduce voturi, etc. Lucruri putin mai subtile pentru unii se pare...
"Cumpararea mass-media": se cumpara "air time" in "prime time" care costa enorm, dar asta nu garanteaza nimic. Pres. Bush Sr., din punct de vedere politic, a fost unul providential in managementul crizei provocate de destramarea imperiului sovietic, yet again, el a ratat realegerea pt. ca nu facuse nimic pentru redresarea economiei. (Faimosul : "It's the economy, stupid"..strigat de cineva din multime la un rally)...
Acestia au beneficii uriase fata de cei din domeniul privat ce tin america pe picioare..
Ca si tine am fost curios sa aflu ce fel de politica face un om de stiinta. Rezultatul - mai bine ramanea la limbajele formale.
This meeting is about not allowing people to be in an union, get the facts straight. All benefits everybody enjoys (private + public) come from the fights unions put throughout the years: 8 hr work day, weekend, sick leave and so on...ironically, the union movement started in Wisconsin, thats is a big deal.
Forget about the negative votes, get your facts straight again.
Cheers
vezi ca in Wisconsin pt ca bugetul e mic(adica nu sunt bani ) sunt doua solutii fie sa taie 10000de locuri de la bugetari ori sa taie cheltuielile. e oare asa de greu de inteles? Cand nu sunt bani nu mananci doua prajituri , te rezumi la una.
Ce le cere Guvernatorul Walker e sa contribuie la pensie cum fac toti si la privat .
Stii care e problema ta, vrei cash in mana repede ceea ce nu prea e la stat. Dar daca analizezi cat cheltuieste statul cu tine(salariu, beneficii, pensie, varsta de pensionare 55ani fata de 67de ani, productivitate) arata un avantaj net pt pozitia la stat.
Chestia asta ca cei de la stat au beneficii extraordinare si salarii mai mari este un mit, iti spun din experienta personala. Tocmai pt ca sunt prost platiit pt pregatirea mea o sa plec de la stat.
Fanaticii Tea Party ar intelege mai bine daca li s-ar spune ca asta seamana cu retragerea dreptului lor de vot.
Salariu? am explicat sus, e de cacao de asta mi-am gasit slujba la privat.
Beneficii? putin mai bune, dar imensul gap dintre salarii public-privat fac ca beneficiile sa fie de 2 lei.
Varsta de pensionare? cine lucreaza la stat ca este la pensie la 55 ani, care oricum devine cel putin 60 cam in toate statele? Nici un coleg de al meu ne se pensioneaza sau are de gand sa se pesioneze la 55...
Productivitate? Da, in domeniul meu: lots of grant proposals, research, articles in scientific journals.
M-am lecuit de comunism.
Din pacate America e invadata de multi emigranti ce nu stiu ce inseamna economia de piata, ce nu au trait intr-o societate occidentala si nu cunosc ce inseamna political correct, asa ca socialistii democratii ii pacalesc usor, iar cel mai usor sunt pacaliti studentii (vorba lui Tutea "cand esti tinar esti de stanga, dar daca ramai de stanga si la 40 de ani atunci esti prost")
I dont tell you to watch cbs, abc...do your own homework; however, foxnews is watched by really dumb dumb people
In schimb tu ce spui: "foxnews is watched by really dumb dumb people " dupa ce ti-am spus ca ca folosesc foxnews.
Si tu spui ca insult.
Tactica tipic comunista. Deci chiar daca nu ai 40 de ani you got the virus.
Si apropo n-ai mai vazut companii capitaliste facand bussines cu entitati socialiste?
Un mamut producator de software buguit precum M$ nu poate exista decat acolo unde exista copyright si restrictii artificiale ale raspandirii informatiei (un mod de cenzura -- o alta tactica draga socialistilor de pretutindeni)
Cand au avut majoritate parlamentara socialistii au trecut toate legile lor,
Acum cand au pierdut majoritatea in parlamente acestia parasesc sedintele numai ca sa blocheze votarea legilor ce nu le convin scot sindicatele si pe pomanagii in strada..
Lucratori prin primarii cu salarii de circa 1000 - 1500 de euro (cand eu lucram 14-16 ore pe zi in sectia de productie pentru 8 - 900!), si pipitzele de pe-acolo (frumoase de-ti sareau ochii, toate "in relatie" cu cate un stab - nevasta, amanta, sau doar curva respectivului) care aveau SPOR DE PERICULOZITATE (!!!) ... Si tovarasi militieni care scriu catre jumate de ora un proces verbal de trei randuri dar cu salarii de zeci de milioane ... Si pensionarii-militari - pensionari la 45 de ani(!!!), cu pensii de sute de milioane care insa n-au produs nimic pentru Romania (a, ba da! au produs vixtimele din 17 - 21 decembrie 1989, caci ei au tras, hai sa recunoastem - eu personal am trait '89-le in Timisoara) ... Si multi altii!!!
Nimeni nu zice nimic de amaratul de muncitor sau taran, care au muncit zeci de ani aiurea (ca ce au muncit ei au furat tovarasii pe care iliescu cu atata osardie i-a aparat!) si care acuma abia au pensii de cateva sute de lei, nu aia sunt parazitii societatii, aia si-au platit darile, ci "pretenii" si "to'a'r'shii" care au re-format fostul pcr (ca doar astia sunt, asa zisa "alianta socialista"!)
Nu mi-am imaginat vreodata atata ura impotriva acestui popor venind din el insusi! Si nici atata orbire (sau prostie?) din partea lui!
Dumnezeu sa binecuvanteze Poporul Roman si sa-L apaere de El insusi!!!
Nu-ti convine, pleaca...pt ce protestezi? E un job, nu te-ai nascut bugetar iar postul ala nu a fost infiintat pt tine. Esti un simplu angajat si atat.
Sper ca isi vor da toti seama pana la urma ca statul social inseamna faliment, ca statul social indobitoceste populatia, ca statul social nu inseamna evolutie.
Daca am avere, automat am si oameni care ma apara, desteptule.
Alt exemplu mai bun nu ti-a trecut prin capul ala?
Pe cand cei din sectorul de stat ies la pensie normal si la 55 de ani si cu pensie enormafata de privat desi nu au contribuit.
Iar pt a te destepta , Basescu chiar face ce trebuie in situatia actuala.
Am lucrat la County of Orange in Calif si seful avea 65k/an mai avea 2 ani pana la pensie la 55 si zicea ca n-are treaba iesi cu 45k pe an adica aproape 70% .
Eu, contractor aveam pe ora mai mult dar am avut si 5 contracte pe an , in criza din 2001 am candidat si 1000 pe loc pt contract. Adica la privat chiar ai bataie de cap si ai la pensie ce pui deoparte ca pensia e mica.
Uita-te la Fox, altfel vei fi plutitor.
Apropo, Petre Tutea a fost una dintre cele mai agere minti pe care le-a avut poporul roman..
am mai spus de cel putin 5 ori beneficiile de la stat nu sunt deloc atragatoate pt mine, nu pot sa mai continuu la stat acum cu gandul ca peste 30 de ani o sa am nu stiu ce pensie...
Care cap a fost spart definitiv de un agent al tovarasului stalin, care stia, ca intotdeauna, mai bine care e realitatea.
au crescut taxele si bugetele sunt in continuare deficitare. Nu poate sa dureze la infinit
PERSONAL example: Phd, 2 yr work experience, state agency, getting $45000; private company at least $60000-$70000...this is why I'm going to leave "the excellent salary and benefits" of the state job and go to the private sector.
You should do your own homework, check the Dept of Labor website or other reliable sources.
Medical insurance is better but not complete, and there is no way it compensates for the huge difference in salaries; much higher in the private domain.
take it easy
Ce sa spun, are PhD in aromaterapie si de acum vrea salariu dublu.
Acum s-a ajuns ca nu mai sunt bani si se cauta contractori privati unde banuiesc ca lucrezi tu si nu ai sa fii niciodata sigur de job. asistam la prabusirea mitului job-ului garantat si asa America va supravietui.
or else people who know both languages will think you are showing off.. btw, I too write more easily in English (since I think in it), but this is just a stage. try to educate yourself.
Pleaca de la agentie daca esti bun, dar ai grija sa nu patesti ca astia: there are 18,000 parking lot attendants in the U.S. with college degrees. There are 5,000 janitors in the U.S. with PhDs. In all, some 17 million college-educated Americans have jobs that don't require their level of education.
The data comes from the Bureau of Labor Statistics.
Eu te sfatuiesc sa inveti o meserie serioasa daca vrei bani, ca nu pacalesti pe nimeni cu o diploma si 2 yr work experience la o agentie de frecat menta. 45K e enorm pentru unul ca tine.
M-ati pierdut de musteriu.Si voi sa fiti sanatosi si vesli!
F..k'em all!
Acum de frica pierderi alegerilor socialistul Obama si partidul sau democrat(in SUA democratii sunt socialisti) se implica in Wisconsin de partea Uniunilor(sindicatelor). Asta e marea miza - pomana electorala chiar daca statul poate da faliment.
http://www.foxnews.com/on-air/on-the-record/transcript/are-democrats-and-white-behind-union-protests-wisconsin
Pana la urma se va intoarce impotriva lor tot globul !
Asta e concluzia pe care am tras-o dupa ce am vizitat acum 3 saptamani.
Si nu am fost intr-un stat obscur - am vizitat Palo Alto si San Francisco - cea mai bogata si prospera zona din US.
Am fost sa vad daca merita sa ma mut cu job-ul si viata in Palo Alto din Barcelona, dupa ce am primit o oferta generoasa din partea companiei (europene) la care lucrez.
Eram extrem de entuziasmat - prima vizita in SUA, toata viata mi-am dorit sa ajung acolo - mai ales in Sillicon Valley.
Si am fost surprins sa fiu atat de dezamagit.
Artificial. Asta este cuvantul care este cel mai potrivit pentru a descrie o mare parte din realitatea de acolo.
Ai bani sau esti nimeni. Nu ma intereseaza problemele altora. Fiecare se descurca cum poate, sau moare pe strada. Daca nu te conformezi, treci la puscarie.
Democrati sau Republicani, in mare parte aceste idei sunt inradacinate in mintea colectiva de acolo.
Cea mai bogata tara din lume ? Si care este sensul ? Ca bogatia aia sta in conturile offshore a 5% din populatie, iar cei "mai putin norocosi" se aduna cu sutele pe strazi sa petreaca noaptea (boschetari), sau o duc de la o zi la alta ?
Si asta in California ! Nici nu-mi imaginez ce este in alte state, ca Wisconsin.
Iata ca "mai putin norocosi" au ajuns milioane de oameni si nu e de mirare ca au iesit in strada.
Atunci cand bugetul pentru aparare este de 20%, iar pentru educatie este 4% - eu consider ca ceva este putred in acest regat.
In fine, am refuzat oferta, am ramas in acest minunat oras european, unde oamenii sunt caldurosi si mancarea gustoasa, iar viata nu se masoara doar in cifre.
Mancarea este crescuta prin metode tehnologice 'avansate' - ceea ce o face sa nu aiba niciun gust. Faptul ca pe TV exista reality shows despre obezi care vor sa ajunga de la 300 kg la 200kg spune ceva despre calitatea si consecintele pentru sanatate a mancarii crescuta astfel si a fast-food-urilor care se gasesc peste tot.
In Spania sau Suedia (tari in care am locuit) primesti o mare parte din banii pe care-i platesti la stat inapoi - in calitatea drumurilor, a transportului public, a medicinei, a faptului ca nu exista boschetari si saracie pe strazi.
Astfel valoarea unui EURO in Europa este mai mare, deoarece primesti mai multa valoare in schimb (in termeni de calitate a vietii).
Preturile sunt cam aceleasi in EU si US, poate in US.
Somajul este mai mare, dar sincer, vino sa vezi cum traiesc acesti oameni in plina 'criza'. Apoi du-te in Wisconsin sa compari.
Calitatea vietii pe care in SUA ti-o permiti ca milionar, aici o ai la un pret mult mai mic.
In fine, este parerea mea pur subiectiva.
Poate pentru unii viata in SUA este mai atractiva, pentru mine - nu.
Asta face ca un consult la medic sa coste 1000 de dolari, cand valoarea acestui serviciu este de 50.
In SUA exista 'cele mai bune' universitati din lume, asta e, daca iti permiti cei 60,000 de dolari pe care trebuie sa-i dai pentru asta.
La fel cu scolile primare - daca nu esti alb din familie middle class - sansele sa primesti o educatie 'acceptabila' sunt minime.
Si nu in ultimul rand -- imagineaza-ti valoarea absoluta a bugetului pentru 'aparare'.
Cat despre implicarea SUA in Spania - este foarte mica. Asta se observa prin faptul ca exista foarte putine firme americane aici, limba engleza este o limba straina ca si germana si sincer, prefer sa ramana asa.
Si nu trebuie sa uitam istoria -- Spania a fost ceea ce este SUA acum - imperiu - si nu 20 de ani, dar sute de ani.
San Francisco este un oras fondat de spanioli, la fel ca o mare parte din California si probabil alte state. Plus un intreg continent :).
Si-au invatat lectia, acum au abordat o alta filosofie de viata, care mie personal imi este mai apropiata.
Bugetul militar american n-a depasit niciodata 5% din GDP, nici pe vremea razboiului rece, cand rusii alocau 40% din GDP-ul lor complexului militaro-industrial.
Bugetul Pentagonului este in jur de $500 mld. pe an sau mai putin. GDP-ul este de $15,000 mld. pe an.
Guvernul Federal are 2 milioane de angajati si un buget de $2000-2200 mld. anual. Have a nice day!
Democratia americana e de suprafata, abuzuri sunt multe ca intr-o tara din lumea a treia.
De ce america nu vrea sa faca parte din Tribunalul International? Asta spune totul despre ipocritii de americani.
O data pe an depui declaratia de venit si platesti impozit sau primesti bani inapoi daca ai platit in plus. Din 4 in 4 ani votezi presedintele daca ai chef. Americanii nu discuta politica.