Presedintele egiptean Hosni Mubarak a acordat un interviu cunoscutei jurnaliste Christiane Amanpour de la ABC, in care spune ca ar demisiona imediat de la conducerea tarii, dar nu o poate face de teama ca tara va fi "aruncata in haos", citeaza AFP.

Hosni MubarakFoto: Reuters

In a zecea zi de proteste fara precedent din timpul presedintiei sale, Mubarak a spus ca "a obosit a fi presedinte si ca ar renunta la putere acum, dar nu o poate face, de teama ca tara va fi aruncata in haos ", a spus Christiane Amanpour, imediat dupa intalnirea de 30 de minute avuta cu Mubarak la palatul prezidential din la Cairo.

Liderul egiptean spune ca se simte usurat ca nu va mai candida pentru un nou mandat de presedinte si sustine ca nu va parasi niciodata tara. "N-as fugi niciodata (din Egipt - n.r.)... voi muri pe acest pamant", a declarat el.

Mubarak afirma ca nu-i pasa ce spun oamenii despre el, ci ii pasa doar de tara si ce se intampla cu ea acum. "Am fost foarte nefericit cu ce s-a intamplat ieri. Nu vreau sa-i vad pe egipteni luptandu-se intre ei", declarat Mubarak in cadrul aceluiasi interviu, citeaza Haaretz.

Acesta l-a descris pe Obama drept "un om foarte bun", dar a ezitat cand a fost intrebat daca a simtit ca SUA l-au tradat si spune ca i-a spus lui Obama: "Tu nu intelegi cultura egipteana si ce s-ar intampla daca ma retrag acum".

In acelasi timp, jurnalista Christiane Amanpour a afirmat ca vicepresedintele Omar Suleiman a declarat ca armata egipteana nu va recurge niciodata la forta impotriva populatiei.

UPDATE:New York Times scrie ca Statele Unite au discutat cu oficialii egipteni termenii plecarii imediate a presedintelui Hosni Mubarak si transferul de putere catre un guvern de tranzitie condus de vicepresedintele Omar Suleiman.

Chiar daca Mubarak s-a impotrivit pana in prezent, oficialii ambelor guverne sunt in discutii, pentru realizarea unui guvern de tranzitie chemat sa realizeze reforma constitutionala. Acest plan este sustinut si de Sami Enan, seful Fortelor Armate egiptene, si de ministrul Apararii, feldmaresalul Tantawi.

Guvernul de tranzitie va avea rolul de a-i invita la discutii pe membrii Opozitiei si de a interzice Fratiei Musulmane sa inceapa campania pentru alegeri imediate in efortul de a realiza cadrul constituinal pentru a avea in spetembrie alegeri libere si corecte.

UPDATE: Contactat de AFP, un purtator de cuvant al Casei Albe, Tommy Vietor, nu a confirmat discutiile despre plecarea imediata a lui Mubarak, dar a precizat ca "presedintele a spus ca este acum momentul pentru a incepe o tranzitie pasnica in ordine si negocieri credibile".

"Am discutat cu mai multe metode cu oficialii egipteni pentru a avansa acest proces, dar toate deciziile trebuie sa fie luate de catre popor egiptean", a adaugat el.

Omar Suleiman, omul CIA (click pe link pentru video)

In perspectiva unei posibile plecari din fruntea Egiptului, presedintele pare sa-si fi ales succesorul din randul oamenilor sai de incredere. Numirea lui Omar Suleiman ca vicepresedinte reprezinta o premiera in presedintia de trei decenii a lui Hosni Mubarak. Suleiman a fost, de la numirea sa in fruntea serviciilor de spionaj in 1993, una dintre cele mai influente si putin cunoscute figuri din lumea politica a Orientului Mijlociu.

La fel ca si Mubarak, Suleiman a absolvit Academia Militara Egipteana si si-a finalizat studiile in Uniunea Sovietica, tot la Academia Militara Frunze din Moscova. In cadrul armatei, el a participat la razboiul din Yemen din 1962 si la conflictele cu Israelul din 1967 si 1973. In calitate de sef al serviciilor secrete, Omar Suleiman este considerat responsabil pentru punerea in practica a represiunii impotriva opozitiei Islamiste. (C. Barbu)