"Administratia Obama se afla in fata unei dileme: de care parte a istoriei vrea sa fie? Vor Statele Unite sa sustina pana la capat un dictator sau sprijina protestatarii care cer eliberarea din decenii de conducere autoritara, tortura, coruptie si stagnare economica?", se intreaba Mohamad Bazzi, Adjunct Senior Fellow for Middle East Studies in cadrul Council on Foreign Relations, comentand pe marginea evenimentelor care au loc la Cairo si in alte mari orase egiptene. Expertul a spus pentru HotNews.ro ca "in cazul Egiptului, Obama are sansa de a schimba fundamental perceptia lumii arabe despre America", insa "SUA se tem ca sustinerea reformei in regiune ar aduce la putere gruparile islamiste".

Mohamad BazziFoto: Arhiva personala

Iata cateva dintre cele mai importante opinii ale lui Mohamad Bazzi:

  • Administratia Obama se afla in fata unei dileme: de care parte a istoriei vrea sa fie? Vor Statele Unite sa sustina pana la capat un dictator sau sprijina protestatarii care cer eliberarea din decenii de conducere autoritara, tortura, coruptie si stagnare economica?
  • Administratia americana a ratat deja o sansa de a arata lumii arabe ca poate sa se ridice la inaltimea discursului sau. Presedintele Obama nu s-a pronuntat in sprijinul revoltei populare din Tunisia decat atunci cand a fost prea tarziu - dupa ce Zine al-Abidine Ben Ali, omul-forte de la Tunis, a fugit din tara.
  • Realistii politici vor argumenta ca sustinand stabilitatea si aliatii pe termen lung, asa cum este Mubarak, este mai important pentru interesele nationale ale Americii decat misiunea, incerta si dificila, de a promova o democratie atotcuprinzatoare. Dar, daca am invatat ceva in aceste ultime saptamani, e faptul ca status quo-ul in lumea araba nu este unul stabil.
  •  
    Adjunct Senior Fellow for Middle East Studies in cadrul Council on Foreign Relations * profesor de jurnalism la New York University * fostul corespondent-sef al publicatiei "Newsday" in Orientul Mijlociu * in prezent lucreaza la un proiect despre Hezbollah si comunitatea siita din Liban
     
     
    Mohamad Bazzi
    In cazul Egiptului, Obama are sansa de a schimba fundamental perceptia lumii arabe despre America. Daca Obama poate face din Statele Unite o putere mult mai "atragatoare" - o tara care investeste in popoare si NU in dictatorii lor -, acest lucru va servi mult mai bine intereselor si securitatii SUA pe termen lung.
  • Vineri, Obama a declarat ca i-a cerut lui Mubarak sa ia "masuri concrete" si sa-si respecte promisiunile de a oferi libertate si securitate pentru egipteni. "El are responsabilitatea de a da sens acestor cuvinte", a spus Obama. Dar acest lucru nu este suficient: Mubarak a incalcat multe din promisiunile de a se reforma.
  • Cea mai mare parte a ajutoarelor americane pentru Egipt - 1.3 miliarde dolari - este destinata armatei egiptene. Daca Obama ameninta ca va opri acesti bani, el ar putea forta armata egipteana sa stea deoparte, in loc sa-i atace pe manifestanti, punand astfel capat, in mod efectiv, domniei lui Mubarak. (Administratia de la Washington a declarat vineri ca va "reanaliza" ajutorul american pentru Egipt in cazul in care protestatarii sunt atacati - aceasta  este insa o amenintare vaga.)
  • Obama a mostenit o politica veche de decenii, prin care SUA sprijina regimurile autocratice - cum ar fi Egiptul, Arabia Saudita si Iordania - in schimbul consimtamantului politic. Cele mai multe guverne din Orientul Mijlociu se bazeaza pe o vasta retea de politii secrete pentru a le mentine la putere, folosind asa-numitul "razboi impotriva terorii" ca acoperire pentru a reduce la tacere orice opozitie. Ca si Tunisia lui Ben Ali, aceste regimuri creeaza o iluzie de stabilitate pentru Occident. Dar, in realitate, sistemele lor politice sunt slabe, corupte si impietrite.
  • In ceea ce priveste Fratia Musulmana: In cazul in care Statele Unite au vreo farama de speranta de a cultiva maturitatea politica in lumea araba, ele trebuie sa sprijine un sistem judiciar independent si o presa libera, institutii care ajuta democratia sa prospere. Washingtonul se teme insa ca sustinerea reformei in regiune ar aduce la putere gruparile islamiste. Fara un spatiu necesar aparitiei miscarilor politice populare, islamisti ca cei din Fratia Musulmana din Egipt exercita cea mai mare influenta in zona, prin intermediul retelelor de servicii sociale pe care le detin. Si, in acelasi timp, conducatorii autocrati au la dispozitie un bau-bau convenabil pentru a evita organizarea de alegeri.

Citeste aici mai multe despre Mohamad Bazzi.