Serviciul de informatii secrete al Armatei israeliene este supus unor critici intense in presa din Israel, fiind acuzate ca nu a reusit sa prevada revolta populara din Egipt care ameninta regimul presedintelui Hosni Moubarak, relateaza AFP. Pe de alta parte, premierul Netanyahu afirma, in prima declaratie publica de la izbucnirea protestelor din Egipt, ca obiectivul Israelului este mentinerea pacii cu republica araba.

Interogat martea trecuta de membrii comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe si Aparare despre situatia din Egipt, seful informatiilor militare, generalul Aviv Kochavi, oferise asigurari ca "nu exista pericole legate de stabilitatea" regimului.

"Noul sef al informatiilor militare a esuat sa prezica revolta egipteana", scrie cotidianul Haaretz, in timp ce radioul public ironizeaza aceasta greseala.

Presa reaminteste, in acest context, esecurile inregistrate in trecut de serviciile secrete israeliene, precizand insa ca nu sunt singurele care s-au inselat in analizele lor.

Astfel, serviciile secrete militare nu au prevazut declansarea Razboiului de Yom Kippur (octombrie 1973) de catre Egipt si Siria, nici ca Egiptul era dispus sa incheie pacea cu Israelul (1979) si nici declansarea primei intifade palestiniene (1987).

Presedintele comisiei pentru Afaceri Externe, fostul ministru al Apararii Shaul Mofaz, deputat din partea Kadima (de opozitie), a aparat totusi prestatia generalului Kochavi, estimand, intr-un interviu acordat radioului militar, ca este prematura ingroparea regimului Mubarak.

El si-a exprimat insa ingrijorarea in fata riscului ca Fratia Musulmana din Egipt (opozitie) sa ajunga sa preia puterea, dupa alegerile provocate de protestele de strada.

"Fratia Musulmana este atat dusmanul Israelului cat si al regimului de la Cairo. Daca preia puterea, acest lucru ar insemna o schimbare dramatica in toata regiunea, cu riscul ca instabilitatea sa se extinda la alte tari", a subliniat el, referindu-se in special la Iordania si la zonele autonome palestiniene.

Miscarea islamista Hamas, aflata la putere in Fasia Gaza din 2007, s-a nascut ca o filiala a Fratiei Musulmane.

Netanyahu: Obiectivul nostru e mentinerea pacii cu Egiptul

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat duminica, in deschiderea sedintei saptamanale a cabinetului, ca obiectivul Israelului este mentinerea pacii cu Egiptul.

"Pacea cu Egiptul dureaza de peste trei decenii si obiectivul nostru este ca ea sa continue. Eforturile noastre urmaresc mentinerea stabilitatii si securitatii in regiune", a spus el.

"Urmarim cu o mare atentie ceea ce se intampla in Egipt si am discutat ieri cu presedintele Barack Obama si cu secretarul de Stat Hillary Clinton", a precizat Netanyahu.

Egiptul este prima tara araba care a incheiat, in 1979, un acord de pace cu Israelul in schimbul retragerii (realizata in 1982) armatei israeliene din toate teritoriile egiptene, cucerite in perioada razboiului din iunie 1967.

Netanyahu a reafirmat consemnul dat ministrilor sai sa se abtina de la orice comentarii publice din cauza necesitatii ca "Israelul sa dea dovada de retinere, de responsabilitate si de cantarire a cuvintelor".

Este pentru prima oara cand Netanyahu se exprima public asupra crizei egiptene.