Zein al-Abidin Ben Ali, inlaturat acum doua zile de la putere in urma revoltei populare de amploare din Tunisia, are meritul de a fi mentinut stabilitatea politica si de a fi revitalizat o tara cu grave probleme economice in urma cu mai bine de doua decenii, cand el a preluat functia de sef al statului.
Criticii sai sunt insa de parere ca regimul autoritar (care a inclus un sistem de securitate interna bine pus la punct, persecutarea tuturor crititicilor - opozitie politica, jurnalisti, militanti pentru drepturile omului, ostilitatea fata de libertatea presei, incalcarea libertatilor civile, numarul-record de detinuti politici si razboiul impotriva gruparilor islamiste) a reprezentat pretul prea mare platit pentru stabilitatea care a atras in Tunisia turisti si investitori straini.
Citeste in documentul atasat cateva date social-economice despre Tunisia si sfaturile MAE pentru romanii care calatoresc sau vor sa faca afaceri in aceasta tara.
- Revolutia Iasomiei
Zein al-Abidin Ben Ali a condus Tunisia in ultimii 23 de ani, fiind doar al doilea presedinte al acestei tari in cei aproape 55 de ani care au trecut de la obtinerea independentei fata de Franta (predecesorul sau, Habib Bourguiba, a condus tara intre 1956 si 1987).
Potrivit site-ului Foreign Policy, politica lui Ben Ali a fost o combinatie abila intre deschidere si represiune. Inca de la inceputul mandatului, el a afisat ostentativ, insa numai verbal, o deschidere fata de democratie si respectarea drepturilor omului, deturnand abil mesajele criticilor sai. In acelasi timp, a folosit din plin manipularea in scop electoral, intimidarea si le-a asigurat favoruri celor care au fost de partea sa. Cei care i s-au opus au simtit, insa, pe propria piele forta unui aparat de securitate interna care s-a amplificat dramatic in anii '90. Regimul autoritar si razboiul dus impotriva gruparilor islamiste au fost pretul platit pentru stabilitatea care a atras turisti, dar si investitori straini, comenteaza Foreign Policy.
In ultimii 5 ani insa, mitul Ben Ali a inceput sa se destrame, dupa ce tot mai multi tunisieni, intelegand ca islamistii nu mai reprezinta o amenintare serioasa in tara lor, au fost din ce in ce mai putin dispusi sa accepte regimul autoritar. In plus, "metodele" Guvernului tunisian impotriva crticilor sai au devenit tot mai brutale: Executivul s-a aratat din ce in ce mai putin deschis la dialogul cu criticii sai sau cu partidele din opozitie, a crescut numarul arestarilor, cenzura asupra presei, blocarea accesului la unele site-uri, atacurile fizice asupra jurnalistilor, a activistilor pentru drepturilor omului, a reprezentantilor opozitiei.
Totusi, povestile despre coruptia de tip mafiot care a imbogatit familia presedintelui tarii, cresterea impactului Facebook, Twitter si a blogosferei tunisiene (o parte din ea cu sediul in afara tarii) i-au ajutat pe tunisieni sa afle despre cele mai recente arestari, agresiuni sau afaceri ilicite care aveau legatura cu familia sefului statului.
Pe fondul nemultumirilor legate de coruptie, incalcarea libertatilor civile, somajul ridicat si pretul mare al alimentelor, ultimele doua saptamani ale anului 2010 au adus cel mai dramatic val de tulburari sociale din Tunisia ultimilor zeci de ani. "Revolutia Iasomiei", cum a fost numita revolta populara care a dus la caderea regimului Ben Ali, a inceput cu protestul personal al lui Mohamed Bouazizi, un tanar absolvent de facultate somer, caruia Politia ii interzisese sa vanda legume fara autorizatie. El si-a dat foc in fata sediului administratiei locale din Sidi Bouzid. In doar cateva zile, studenti, profesori, avocati, jurnalisti, activisti pentru drepturile omului, sindicalisti, politicieni ai opozitiei sau oameni simpli au iesit in strada in mai multe orase, inclusiv in capitala Tunis, pentru a condamna politicile economice ale Guvernului, represiunea impotriva tuturor criticilor puterii, dar si coruptia de tip mafiot, care, au acuzat protestatarii, imbogatea familia presedintelui.
Presedintele Ben Ali a reactionat prin demiterea Guvernului si anuntul privind organizarea de alegeri anticipate, insa protestele nu s-au oprit. Manifestantii au continuat sa iasa in strada, cerand demisia presedintelui.
Saptamana aceasta, protestele au escaladat, zeci de oameni fiind ucisi si alte cateva zeci raniti in timpul confruntarilor dintre Politie si protestatari. Vineri, fortele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene impotriva celor aproximativ 5.000 de manifestanti adunati in fata cladirii ministerului de interne pentru a cere demisia presedintelui Zine al-Abidine Ben Ali.
Tot vineri, in ultimele sale ore ca presedinte al Tunisiei, Ben Ali a incercat sa calmeze spiritele, anuntand ca Guvernul a fost demis iar Parlamentul dizolvat, urmand ca peste 6 luni sa aiba loc alegeri anticipate, dupa ce, cu o zi in urma, el se adresase natiunii printr-un discurs in care a anuntat ca nu va mai candida pentru un al saselea mandat in 2014, a ordonat politiei sa nu mai traga in protestatari si a promis ca va asigura libertatea presei.
Tunisienii au iesit joi seara pe strazile capitalei pentru a sarbatori decizia presedintelui de a ceda in fata manifestatiilor si a-si anunta retragerea, au fluturat steaguri, au dansat si au cantat imnul national, dupa ce, in urma cu doar cateva ore, politia tragea in manifestanti.
In plus, la cateva ore dupa discursul presedintelui, mai multe site-uri blocate, precum Youtube.com sau Dailymotion.com, au functionat, iar site-ul ziarului Le Monde a putut fi accesat pentru prima data in cateva luni.
"Libertatile" acordate pe ultima suta de metri nu l-au ajutat, insa, pe Ben Ali sa ramana la putere dupa mai bine de 23 de ani de politica autoritara.
In cursul zilei de vineri, armata tunisiana a intrat in capitala si a cucerit pozitii cheie din oras, inclusiv palatul prezidential, cladirile ministerelor si aeroportul international, dupa ce intreaga tara a fost cuprinsa de proteste ample. Zine El Abidine Ben Ali a parasit tara in noaptea de vineri spre sambata, obtinand azil in Arabia Saudita, dupa ce Franta a refuzat sa il primeasca. Intre timp, in Tunisia, autoritatile depun eforturi pentru a restabili ordinea in tara, violentele continuand si sambata, dupa fuga lui Ben Ali.
- Cine este Zein al-Abidin Ben Ali, primul lider al unei tari arabe intalurat de la putere la presiunea strazii
Zein al-Abidin Ben Ali, primul lider al unei tari arabe inlaturat de la putere la presiunea protestelor de strada, s-a nascut in 1936, la Hammam-Sousse, intr-o familie modesta de tunisieni musulmani (la vremea cand Tunisia se afla sub protectorat francez), potrivit Encyclopedia.jrank.org. Membru al miscarii de independenta anti-franceze Neo-Destour inca din adolescenta, Ben Ali a actionat ca o punte de legatura intre activistii locali Neo-Destour si gherilele anti-franceze care operau in imprejurimi. Dupa ce activitatile sale au fost date in vileag, tanarul Ben Ali a fost exmatriculat de la scoala si nu a mai fost admis la nicio institutie de invatamant din Tunisia administrata de francezi.
Dupa ce Tunisia a devenit independenta fata de Franta in anul 1956, Ben Ali a fost rasplatit pentru suportul sau acordat miscarii Neo-Destour, fiind selectat sa fie trimis in Franta, pentru a urma studii militare, dar si in Statele Unite.
Reintors in Tunisia, Ben Ali a fost, timp de 10 ani (1964-1974) seful Departamentului de Securitate Militara, pentru ca in 1974 sa fie numit atasat militar in Maroc. 3 ani mai tarziu, revine in Tunisia pentru a prelua conducerea Serviciului National de Securitate, iar in 1980 este trimis in Polonia, ca ambasador. In 1984 devine secretar de stat pe probleme de securitate nationala, iar din 1986 ocupa functia de ministru de Interne. Numele lui Ben Ali este strans legat de reprimarea tulburarilor de strada din 1978 (o greva generala) si 1984 (proteste masive de strada impotriva scumpirii alimentelor), dar si de eliminarea Miscarii de Tendinta Islamica, un grup care se opunea reformelor presedintelui Habib Bourguiba.
In ciuda unor neintelegeri dintre ei, in perioada 1974-1984, Bourguiba avea sa il numeasca prim-ministru in octombrie 1987, intr-un moment in care multi nu il mai considerau pe seful statului, aflat in aceasta functie inca de la independenta din 1956, apt sa mai conduca tara. In doar o luna dupa ce preluase functia de premier, Zein al-Abidin Ben Ali a demonstrat, cu ajutorul doctorilor, ca sanatatea lui Habib Bourguiba ajunsese in acel punct in care nu ii mai permitea acestuia sa ia decizii rationale si l-a indepartat de la putere printr-o lovitura de stat produsa in liniste, la 7 noiembrie 1987. Dupa acest moment, Ben Ali si-a asumat functia de presedinte al Tunisiei.
In primii ani de mandat, Ben Ali a afisat, spre deosebire de predecesorul sau, o deschidere catre miscarile politice de opozitie, iar interesul sau pentru un sistem multipartit a dus la semnarea unui pact national cu liderii opozitiei in 1988. Cu toate acestea, el a pastrat legaturi stranse cu vechiul partid de guvernamant, fostul PSD, redenumit in 1987 Miscarea Constitutionala Democratica, iar represiunea presedintelui tunisian impotriva liderilor grupurilor islamiste si opozitiei, dar si impotriva activistilor pentru drepturile omului, a crescut in intensitate in anii '90.
Spre exemplu, in 1992, 280 de membri ai Partidului Renasterii - formatiune de opozitie, au fost acuzati de complot, fiind adusi in fata instantei, iar multi dintre ei au fost amenintati cu pedeapsa cu moartea. Cazul a atras atentia Occidentului si organizatiilor internationale pentru drepturile omului, care au facut presiuni pentru eliberarea inculpatilor, dar cu toate acestea, 30 dintre ei au fost, in cele din urma, condamnati la inchisoare pe viata.
In 1994, liderul tunisian intra din nou in atentia lumii dupa arestarea lui Moncef Marzouki, general al Ligii Drepturilor Omului, acuzat de faptul ca ar fi dus o campanie impotriva lui Ben Ali, singurul candidat la alegerile prezidentiale din acel an si a interzis in tara sa agentiile internationale de presa care si-au manifestat preocuparea fata de acest eveniment.
Cu toate acestea, Ben Ali avea sa fie ales fara probleme in 1994 (cu aproximativ 99% din voturi), la fel si in 1999, pentru ca in 2004 sa fie reales cu aproape 95%, iar in 2009, cu 90% din voturi. Urmatorul scrutin prezidential era programat in 2014, in cazul in care Zein al-Abidin Ben Ali nu ar fi fost indepartat de la putere.
Ben Ali a preluat conducerea Tunisiei intr-un moment in care tara se confrunta cu probleme economice serioase - somaj cronic, deficit de plati, greutati in acordarea subventiilor de stat si in controlul preturilor (atat in anii '80, cat si in anii '90). Conditiile economice din Tunisia s-au imbunatatit, insa, produsul intern brut si turismul crescand spre anii 2000, la fel ca investitiile straine directe. Somajul a ramas, insa, si dupa 2000, la un nivel ridicat - in jur de 15%. In 1999, el a elaborat un plan pentru combaterea saraciei si asigurarea de locuinte adecvate pentru cei saraci.
In ciuda faptului ca a dovedit, mai tarziu, tendinte dictatoriale clare, Ben Ali a fost perceput, initial, ca un lider care intentiona liberalizarea sistemului politic din Tunisia. In 1989, Centrul Francez pentru Politica si Studii Sociale i-a acordat titlul de "Omul anului" pentru activitatea sa in promovarea drepturilor omului in Tunisia. Un an mai tarziu, Departamentul de Stat din SUA a cerut Congresului sa autorizeze cresterea fondurilor de asistenta pentru Tunisia pentru anul fiscal 1990. Perceptia americana era ca Ben Ali era omul care incerca sa revitalizeze o natiune cu grave probleme economice.
Insa in ciuda promisiunilor lui Ben Ali de a promova drepturile omului si a initierii unei legi pentru libertatea presei, Human Rights Watch a continuat sa denunte incalcari ale drepturilor omului in Tunisia.
In perioada 1990-1992, Ben Ali a subliniat in repetate randuri pozitia Tunisiei impotriva extremismului si terorismului. In ceea ce el a descris ca "simple masuri luate din considerente de securitate", a folosit Politia pentru a lovi in grupurile de militanti islamici si i-a trimis pe liderii acestora in exil.
Tunisia a avut, in timpul regimului Ben Ali, peste o mie de detinuti politici, figureaza pe lista celor mai ostile 10 tari din lume in ceea ce priveste libertatea presei si se afla si pe lista statelor care folosesc "stres-ul excesiv" si "tactici violente de interogare", intocmit de Departamentul de Stat al SUA.
2
0
