Placile tectonice ale politicii din Orientul Mijlociu si Nordul Africii au inceput sa se miste. Nimeni nu stie ce va urma, ce se va intampla in Tunisia dupa ce preşedintele tunisian Zine Al Abidine Ben Ali, care conducea de 23 de ani, a fugit si si-a gasit cu greu adapost in Arabia Saudita. Revolta populara a fost spontana sau a fost provocata. Daca a fost provocata, de catre cine? Deocamdata Premierul Mohammed Ghannouchi a apărut pe postul public de televiziune anunţând că-şi asumă conducerea ţării. Ghannouchi este pro-occidental, apropiat si sustinut de Franta; dupa cate se stia si fostul presedinte a fost “tinut in brate” de patru presedinti francezi. Problema majora acum, poate si cea mai urgenta, consta in faptul daca se vor propaga nemultumirile populare si in alte tari din Nordul Africii si Orientul Mijlociu sau se vor termina cu Tunisia. Este viitoarea tinta a protestelor demolatoare de dictatori, Algeria sau Egipt, amandoua sau niciuna? Va fi Abdelaziz Bouteflika, algerianul instalat in 1999 viitoarea “victima” ? Sau poate Hosni Mubarak, eternul Presedinte al Egiptului care din 1981 (aproape 30 de ani) este tinta. Nici un conducator al Egiptului dupa Ramses al-II-lea nu a “domnit” mai mult ca el.

Conjunctura internationala este mult prea asemanatoare cu cea din Iranul dintre 1978-1979, cand pe fondul unei crize economice, unor mari demonstratii, violente populare si un Presedinte american slab si nehotarat (Jimmy Carter), Ayatollah Khomeini reuseste sa-l alunge pe Shahul a-tot-puternic, care se dorea vesnic, Mohammad Reza Pahlavi, si sa instaureze prima Republica Islamica din istoria omenirii. Trebuie sa privim trecutul recent pentru a intelege ceea ce se intampla? Sau poate asemanarile sunt numai conjuncturale. Nici Tunisia si nici Algeria nu sunt jucatori importanti in jocurile geopolitice mediteraniene si cele din Orientul Mijlociu. Egiptul, insa, este! Cel mai mare stat arab din lume si prezumtiv cel mai puternic, Egiptul, se bucura de un ajutor militar american anual de aproape 2,2 - 2,4 miliarde de USD , cel mai mare dupa cel al Israelului (3 miliarde de USD) si este considerat cel mai puternic si mai important aliat american in Orientul Mijlociu islamic.

Caderea lui Mubarak ar insemna o lovitura de proportii a politicii americane in regiune si dupa ea, daca se va produce, va declansa inevitabilul “domino”, care va demola si dinastiile feudale din Arabia Saudita si Emiratele din Golful Persic. In opinia mea o cadere necontrolata a lui Hosni Mubarak va transforma Orientul Mijlociu intr-un loc si mai periculos decat este acum, o “invitatie” la un razboi dezastruos. Este aproape clar ca tratatul de pace dintre Egipt si Israel nu va putea continua si aproape clar ca si cel intre Iordania si Israel va fi pus in primejdie.

Castigatorul inevitabil al acestor evenimente nu poate fi decat Iranul, care cu sau fara armament nuclear, va deveni al doilea pol de putere din regiune, impreuna cu Israelul.

Privind la imaginile de langa ambasada Egiptului, din capitala Tunisiei si descifrand scandarile protestatarilor “Mubarak, avionul lui Ben Ali te asteapta” am simtit ca aceasta posibilitate s-ar putea sa existe si poate in curand vom vedea un nou Orient Mijlociu. Nu sunt sigur daca va fi unul mai bun!

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro