Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat miercuri ca regimul lui Aleksandr Lukasenko, cel care si-a adjudecat recent un al patrulea mandat de sef al statului Belarus, este unul nelegitim din punct de vedere democratic, transmite RIA Novosti.

"In mod clar, guvernul Lukasenko nu are legitimitate democratica", a spus Buzek, in timpul unei sesiuni extraordinare a Comisiei pentru afaceri externe din PE.

Jerzy Buzek a cerut revizuirea politicii Uniunii Europene fata de Belarus, in replica la reprimarea brutala a miscarilor de protest de dupa scrutinul din decembrie.

Alexandr Lukasenko, care conduce cu o mana de fier aceasta fosta republica sovietica din 1994, fiind calificat de administratia americana drept "ultimul dictator al Europei", a obtinut un nou mandat prezidential, cu 79,67% din voturi - potrivit rezultatelor difuzate oficial, intr-un proces electoral care a fost denuntat de observatorii internationali ca fiind "defectuos".

Alegerile prezidentiale din 19 decembrie au fost urmate de o manifestatie de amploare a opozitiei, la care au participat zeci de mii de protestatari. Peste 600 de persoane, inclusiv candidati la presedintie, au fost arestate de politie in urma protestului.

Majoritatea celor retinuti au fost eliberati, insa importanti reprezentanti opozitiei, precum si cativa jurnalisti, sunt inca tinuti in inchisoare.

Presedintele PE, Jerzy Buzek, a propus de asemenea si un boicot sportiv impotriva Belarusului, prin excluderea acestei tari de la evenimentele sportive internationale, inclusiv Jocurile Olimpice si Cupele Mondiale.