Jurnalistul moldovean Ernest Vardanean a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru "inalta tradare" de catre Curtea Suprema a Republicii Moldovenesti Nistrene, potrivit serviciului de presa a Ministerului Securitatii din Transnistria, fiind acuzat de spionaj in favoarea Republicii Moldova, relateaza Unimedia.md.

Instanta de judecata l-a gasit vinovat si l-a condamnat la 15 ani privatiune de libertate, fara confiscarea averii si cu ispasirea pedepsei in inchisoare cu regim sever. Unele surse de informare de la Tiraspol scriu ca in cadrul procesului de judecata Vardanean si-a recunoscut integral vina.

Alexandru Postica, avocatul lui Ernest Vardanean a declarat in cadrul unei interventii la Publika TV ca decizia Curtii de la Tiraspol va fi cel mai probabil contestata de catre Vardanean. "Rezultatul contestarii, insa, nu cred ca va fi altul decat cel emis deja", a subliniat Postica, mentionand totodata, ca dosarul a fost depus la CEDO si ca sunt in asteptare ca acesta sa fie comunicat partilor.

Vardanean se afla in arest preventiv din 9 aprilie. El a lucrat mai multi ani pentru publicatia "Novii Reghion" la Tiraspol, unde locuia impreuna cu familia.

In mai, Vardanean a recunoscut, prin intermediul postului public transnistrean, ca a facut spionaj in favoarea Moldovei. Autoritatile de la Chisinau si familia sa considera ca acesta a fost presat pentru a recunoaste ceva ce nu a facut.

Unimedia relateaza ca din 3 noiembrie de cand dosarul lui Vardanean a fost transmis spre examinare la Curtea Suprema, nici avocatul, nici membrii familiei nu l-au mai putut vedea.