Agentia Centrala de Informatii (CIA) din Statele Unite este considerata principalul castigator al scandalului Wikileaks, sustin surse din serviciile secrete americane, citate de unul dintre blogurile publicatiei U.S.News & World Report. Mai multi oficiali americani au declarat pentru Washington Whispers ca scandalul "poate conduce la o schimbare realista a modului in care se realizeaza si se discuta diplomatia prin intermediul canalelor de comunicare secrete, cu CIA beneficiind din plin de acest lucru".

Blogul afirma ca in contextul in care "rufele murdare" ale Departamentului american de Stat si cele ale Pentagonului au fost facute publice pe Wikileaks, "este corect sa te intrebi daca exista vreun castigator" in scandalul documentelor secrete. "Cei din interiorul serviciilor de informatii spun ca da: CIA si fratii sai din domeniul informatiilor, precum Defense Intelligence Agency".

De-acum inainte, liderii straini vor fi probabil mult mai dispusi "sa-si impartaseasca opiniile cinstite si propriile lor secrete cu americanii care pot sa pastreze un secret, asa cum este CIA, care foloseşte un sistem de tehnologie a informaţiei mult mai securizat decat sistemele pline de gauri ale Pentagonului si Departamentului de Stat".

"Din moment ce traficul pe cablu al celor de la CIA nu este distribuit pe SIPRnet si este clasificat la niveluri aflate cu mult peste cele care au fost furate si date la Wikileaks, credibilitatea Agentiei a primit un sprijin important", a declarat un fost ofiter CIA. Atat Departamentul de Stat, cat si Pentagonul folosesc reteaua SIPRnet.

"Data viitoare cand un aliat vrea sa impartaseasca zvonuri despre lenjeria lui Muammar Gaddafi, va merge la Departamentul de Stat, insa daca are secrete adevarate, el se va duce la cineva in care are incredere ca le va pastra", a declarat un alt fost membru al serviciilor de informatii.

Mai multi oficiali americani au declarat ca scandalul "poate conduce la o schimbare realista a modului in care se realizeaza si se discuta diplomatia prin intermediul canalelor de comunicare secrete, cu CIA beneficiind din plin de acest lucru".

"Nicio organizatie guvernamentala nu este imuna la scurgerile de informatii secrete, insa CIA este cunoscuta pentru faptul ca are proceduri foarte solide de securitate informatica si de personal, care ajuta la diminuarea riscurilor de tip Wiki", a declarat un oficial american.

"In comunitatea de informatii, este important ca oamenii potriviti sa aiba drept de acces potrivit la informatia potrivita", a adaugat oficialul.