Un tribunal din Suedia i-a condamnat la noua luni de inchisoare pe parintii a patru copii, dupa ce i-au gasit vinovati ca ii bateau "regulat" pe micuti, transmite publicatia The Local. Parintii au sustinut insa ca bataile erau "o metoda de a-i disciplina pe copii, prescrisa chiar de Biblie".

Sveriges Television (SVT) a precizat ca atat mama, cat si tatal copiilor au fost condamnati la noua luni de inchisoare. Familia este din localitatea Karlstad, in centrul Suediei.

Potrivit informatiilor, parintii aplicau in mod regulat pedepse corporale celor trei copii mai mari. Parintii au explicat judecatorilor ca au folosit pedepsele fizice ca parte a metodelor lor de a-si creste copiii. Procurorii sustin insa ca desi parintii au vorbit doar de "palmuirea" micutilor, cuplul a folosit inclusiv o perie si o scandura de lemn pentru a-i lovi pe copii.

Tatal a afirmat ca atunci cand copii faceau un lucru rau, primeau mai intai doua avertismente. In cazul in care repetau acel lucru, "copiii primeau o pedeapsa fizica".

Judecatorii sustin ca desi parintii "aveau o relatie de iubire cu copiii lor", tratamentul aplicat acestora a incalcat legislatia din Suedia.

Pe langa pedeapsa cu inchisoarea, parintii au fost obligati sa plateasca cate 25.000 de coroane (circa 2.700 de euro) celor trei copiii abuzati.

In plus, copiii au fost preluati de serviciile sociale de la inceputul anchetei, in aceasta vara.

Suedia a interzis, in iulie 1979, ca parintii sa-si pedepseasca fizic copiii. Copiii suedezi se bucura in prezent de aceleasi drepturi precum adultii in ceea ce priveste abuzul fizic.