Sute de danezi, infruntand un frig glacial, au tinut sa participe sambata la revenirea in tara a Micii Sirene, statuia-simbol a capitalei Copenhaga, dupa ce a petrecut opt luni in China, unde a fost principala atractie a pavilionului danez de la expozitia universala din Shanghai, relateaza AFP.

Cu drapele in maini, danezii au aplaudat, cu mic cu mare, reinstalarea solemna, in sunet de trompete, a Micii Sirene la intrarea in portul Copenhaga, pe care l-a parasit in martie pentru prima sa calatorie din istorie.

"Chiar daca am fost mandri sa te trimitem sa descoperi lumea, ne-ai lipsit, ai lipsit Copenhagai, Danemarcei si turistilor din lumea intreaga", a declarat primarul capitalei, Frank Jensen.

Trimiterea statuii la Shanghai a suscitat dezbateri vii, de la primaria din Copenhaga, proprietara Micii Sirene, unde majoritatea locuitorilor s-au opus, si pana in Parlament. Ea a fost inlocuita la 1 mai, in momentul deschiderii expozitiei de la Shanghai, de o instalatie video a marelui artist chinez Ai Weiwei, care a permis turistilor sa vada in direct Mica Sirena tronand pe o stanca, in mijlocul unui bazin din pavilionul danez.

"A fost o idee buna sa o trimitem acolo, deoarece nu puteam sa visam la un ambasador mai bun pentru Copenhaga si Danemarca", a spus Frank Jensen, adaugand ca "5,5 milioande de vizitatori au intrat in pavilionul danez din Shanghai, atrasi in special de eroina" lui Hans Christian Andersen.

Sculptura din bronz a lui Edvard Eriksen, in greutate de 175 de kilograme si cu o inaltime de 1,65 metri, a devenit, de la crearea sa, in 1913, una dintre marile atractii turistice din aceasta tara scandinava.

Rasturnata, decapitata, amputata de un brat, obiect al unor multiple alte agresiuni incepand cu anii '60, statuia a avut o viata agitata. A fost deghizata in musulmana, fiind acoperita cu o burqa, acoperita cu vopsea rosie, roz sau verde, dar si dotata cu jucarii sexuale. Insiprata de povestirea lui Andersen, statuia a fost comandata in 1909 de fiul producatorului danez de bere Carlsberg, Carl Jacobsen.