Judecatorul Petre Lazaroiu, propus de presedintie pentru postul de judecator la Curtea Constitutionala, a votat pentru declararea drept neconstitutionala a procedurii pe baza careia Guvernul si-a asumat raspunderea pentru Legea Educatiei Nationale. Decizia jucatorilor a creat disensiuni in interiorul Coalitiei de guvernare. UDMR va analiza in sedinta Consiliului National posibilitatea iesirii de la guvernare. Surse parlamentare au declarat pentru Hotnews.ro ca reprezentantii UDMR , radicali impotriva presedintelui Marko Bela, vor face presiuni puternice pentru parasirea Coalitiei si intrarea in Opozitie. Pe de alta parte, PDL nu are in acest moment nici o solutie viabila pentru a-i linisti pe partenerii de Coalitie.

Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, miercuri, cu 5 voturi pentru si 4 impotriva, ca Legea Educatiei este neconstitutionala constatand ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern deoarece si-a asumat raspunderea pe o lege care era deja in dezbatere parlamentara.

Sursele Hotnews.ro sustin ca cel care a inclinat balanta votului data de Curtea Constitutionala este judecatorul Petre Lazaroiu, numit in functie de catre presedintele Traian Basescu.Sursele citate sustin ca Lazaroiu a respins asumarea raspunderii de catre Guvern "din motive personale pentru ca Legea Educatiei prevedea o reforma profunda a sistemului universitar de stat dar si particular".

Lazaroiu a fost numit in iunie 2010 judecator la CCR de catre Administratia Prezidentiala si a detinut aceasta functie in ultimii doi ani, el preluand, in 2008, mandatul ramas vacant in urma decesului lui Petre Ninosu.

Conform CV-ului publicat pe site-ul institutiei, Lazaroiu preda la Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucuresti. Judecatorul este lector universitar la Facultatea de Drept a Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir si titular al cursului de Drept Financiar si Bancar la Facultatea de Finante Banci, Contabilitate a Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, si a cursurilor de drept financiar si drept fiscal la Facultatea de Drept - Sectia Frecventa redusa a aceleiasi Universitati.

Legea Educatiei prevedea reformarea invatatmantului universitar. Legea determina rectorii sa aleaga intre conducerea universitatii si functii de conducere in partide politice sau de demnitate publica si limita mandatele acestora. Rectorul universitatii putea fi desemnat fie prin concurs, fie prin vot, metodologia fiind stabilita prin vot universal, direct si secret de catre toti membrii institutiei respective.

Prin aceste prevederi se introducea o selectie mai transparenta si bazata pe competitie a conducerii universitatilor si eliminarea abuzurilor din sistem. Totodata prin modificarile introduse in lege Guvernul intentiona sa reduca numarul de diplome pe banda rulanta acordate de universitatile particulare.

Dreptul de conducere de doctorate s-ar fi acordat pe principiul performantei stiintifice constatate prin atestat de abilitare si se limita numarul studentilor doctoranzi care pot fi indrumati de un conducator de doctorat. Totodata conducatorii de doctorat ar fi fost evaluati odata la 5 ani, ceea ce ii obliga pe acestia sa aiba o activitate stiintifica constanta

UDMR ar putea intra in opozitie

Asumarea raspunderii pe Legea Educatiei a avut o miza foarte mare pentru buna functionare a Coalitiei aflata la guvernare. Reprezentantii UDMR au negociat cu democrat liberalii un amendament cheie pentru electoratul maghiar: predare istoriei si geografiei in limba materna. Decizia judecatorilor arunca in aer relatia PDL-UDMR si poate duce retragerea sprijinului politic acordat de unguri actualului Guvern.

Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca in momentul de fata Guvernul nu are solutii pentru a promova Legea Educatiei in varianta promisa partenerilor de Coalitie. "In momentul de fata nu avem nicio alternativa. Cel mai probabil legea Educatiei va iesi din Parlament amendata de PSD si PNL si in acest domeniu nu va fi nici o reforma. In momentul de fata nu avem solutii si se asteapta o consultare pe acest subiect si cu presedintele Traian Basescu", au declarat sursele citate.

Liderul Marko Bela a declarat dupa decizia CCR ca va convoca forurile de conducere ale Uniunii si se va consulta cu grupurile parlamentare. "Trebuie sa vedem cum mergem mai departe, pentru UDMR s-a creat o problema inclusiv in ceea ce priveste invatamantul in limba materna, pentru ca eu am fost convins ca vom reusi de data aceasta sa eliminam toate dispozitiile discriminatorii care au mai ramas in actuala lege a invatamantului si, intr-adevar, sa nu mai avem niciun fel de ingradiri privind invatamantul in limba materna, si nu s-a reusit acest lucru. (...)

Nu pot afirma ca partenerii nostri au impiedicat in acest moment acest lucru, dar pentru UDMR este foarte important ca intr-o coalitie si in programul asumat de coalitie sa figureze si obiective privind largirea drepturilor minoritatilor", a declarat presedintele UDMR.