Companiile chinezesti sunt dispuse sa plateasca sume mari pentru a inchiria straini albi care sa pretinda ca sunt parteneri de afaceri sau angajati ai companiilor lor, relateaza CNN. Totul provine din importanta seculara pe care chinezii o acorda figurii. A avea in jurul tau cativa straini albi reprezinta pentru o companie dovada prestigiului, a fortei financiare si a conexiunilor cruciale cu afacerile mondiale.

"Figura, spunem noi, in China, este mai importanta decat viata insasi", explica Zhang Haihua, autorul cartii "Think Like Chinese." "Din cauza ca tarile vestice sunt atat de dezvoltate (...) oamenii cred ca daca o companie isi permite sa angajeze straini atunci are foarte multi bani si conexiuni importante peste ocean. Astfel incat, daca vor sa impresioneze pe cineva, angajeaza un strain". Sau inchiriaza unul.

Anul trecut, Jonathan Zatkin, un actor american care traieste in Beijing, a interpretat rolul directorului unei companii italiene de bijuterii care ar avea relatii de afaceri cu un lant chinezesc de produse similare de peste un deceniu.

Zatkin a fost platit cu 2.000 yuani (circa 300 de dolari) pentru a zbura, alaturi de doua modele din Rusia, intr-un mic oras din provincia centrala Henan, unde a tinut un discurs cu ocazia ceremoniei de deschidere a unui magazin local.

"Am stat pe scena alaturi de primarul orasului si am tinut un discurs in care am spus cat de minunat este sa lucrez cu aceasta companie de 10 ani si cat de mandri suntem de munca pe care au depus-o pentru noi in China", explica Zatkin.

Cerintele jobului sunt simple:

  • 1. Trebuie sa fii alb
  • 2. Sa nu vorbesti chineza, sau si mai bine sa nu vorbesti nimic, decat daca esti intrebat
  • 3. Poarta-te ca si cum de-abia ai coborat din avion

In general, aplicantii pentru astfel de slujbe sunt actori sau modele care nu au contracte, profesori part-time de engleza sau expati care incearca sa castige un ban in plus.

"Ocazional, companiile angajeaza un strain pentru a merge la intalniri sau la conferinte sau pentru a participa la cine sau pranzuri, unde trebuie sa zambeasca pentru clienti si sa stranga mana oamenilor", se arata intr-un mesaj publicitar postat de compania Rent A Laowai (strain, in chineza) pe site-ul thebeijinger.com.

"Exista oportunitati de slujbe pentru fete dragute si pentru barbati care arata bine intr-un costum", se arata in continuarea mesajului

Citeste mai mult si vezi un interviu video cu doi albi care fac aceasta munca in China pe cnn.com.