Spioana rusa Anna Chapman, expluzata acum trei luni din Statele Unite pe motiv ca a spionat pentru Moscova, a aparut dezbracata in paginile revistei pentru barbati, Maxim, scrie AFP.

Cateva poze si o inregistrare video cu rusoaica botezata de jurnalisti "agentul 90-60-90" au fost publicate marti pe site-ul revistei din Rusia. Anna apare in imaginile video inarmata cu pistoale sau cu diferite arme automate de tip kalasnikov.

Publicatia va fi pusa in vanzare joi si va cuprinde si un interviu cu Anna Chapman.

"Nu, nu visezi! Spioana rusa nu numai ca s-a dezbracat pentru Maxim, dar a rupt si tacerea pentru a vorbi despre barbati, flirt si proiecte in viata", a scris Maxim pe site-ul sau.

"Anna a facut mai mult pentru a trezi patriotismul rusilor decat echipa noastra de fotbal si strategia nucleara", adauga site-ul.

Fostul spion a lansat si o aplicatie pentru iPhone "Joc de poker cu Anna Chapman", iar intr-un video postat pe pagina sa de Facebook, promite "fotografii fierbinti" cu ea insasi.

Anna Chapman este unul dintre agentii rusi sub acoperire ce au fost recent arestati si deportati de catre autoritatile americane in scandalul retelei de spionaj in favoarea Rusiei.

Anna Chapman a fost deportata in Rusia, impreuna cu ceilalti noua agenti arestati de catre FBI. Ea este fiica unui fost agent KGB si a fost sotia britanicului Alex Chapman intre 2002-2006. Autoritatile britanice au anuntat dupa arestarea spionilor ca investigheaza daca fostul agent si-a recrutat fiica pentru serviciile secrete ruse in timp ce aceasta a locuit la Londra.

Alex Chapman a declarat ca tatal sotiei sale este un ofiter important in fortele securitatii din Rusia.

Anna Kushchenka, acum in varsta de 28 de ani, s-a casatorit cu Alex Chapman in 2002 dupa ce s-au cunoscut intr-un club de noapte din Londra. Cei doi au divortat in 2006 dar au pastrat legatura. Femeia, care avea si cetatenia britanica, s-a mutat ulterior in SUA. Autoritatile americane au acuzat-o ca a fost "un agent sofisticat al Rusiei".

Avocatul american al femeii a afirmat ca, dupa ce a fost expulzata din SUA, Chapman a sperat sa se intoarca in Marea Britanie, insa autoritatile de la Londra au anuntat ca pasaportul si cetatenia britanica i-au fost revocate. In plus, ea nu va mai fi lasata sa viziteze vreodata Marea Britanie.