Fortele de ordine au luat cu asalt Acropele pentru a sparge blocada angajatilor de la ministerul culturii, care nu a permis accesul la cel mai cunoscut monument din Grecia, relateaza AFP. Zeci de protestatari s-au tinut de garduri pentru a ii preveni pe jandarmi sa ii indeparteze. Acestia au folosit gaze lacrimogene pentru a ii imprastia pe jurnalisti si a-i putea sa ii inconjoare pe protestatari.

Confruntari intre politie si protestatari la AcropoleFoto: Agerpres

Cel putin o persoana a fost retinuta. Politia a evacuat zona in timp ce turistii fotografiau evenimentul, nemultumiti de faptul ca nu pot vizita monumentul.

Sindicalistii de la ministerul culturii au inceput blocada marti, pentru a protesta impotriva destituirii celor 320 de angajati ale caror contracte expira la sfarsitul lunii.

Acestia doresc de asemenea ca statul sa plateasca salariile restante, care insumeaza 5 milioane de euro pe o perioada de doi ani.

Liderul sindical a anuntat ca protestele vor continua.

"Toti colegii nostri ne sustin, astfel incat monumentul nu va fi deschis astazi indiferent de ce se intampla," a spus acesta.

Angajatii cu contracte temporare au inchis in mai multe randuri Acropole, solicitand siguranta posturilor. Ministerul a anuntat insa ca legea se va aplica si nu poate sa ofere contracte pe termen nelimitat.