Compania aflata la originea celei mai mari catastrofe ecologice din istoria Ungariei, ar putea plati o amenda de 73 de milioane de euro, afirma Zoltan Illes, secretar de stat in cadrul Ministerului ungar al Mediului, citat de AFP.

"Deocamdata, nu stim daca firma supraincarcase sau nu rezervorul, dar, daca se va dovedi ca da, acest lucru constituie o infractiune", a declarat Illes.

Saptamana trecuta, unul dintre rezervoarele uzinei de bauxita-aluminiu detinuta de compania MAL a cedat, inundand localitatile din jur cu un noroi rosu foarte toxic. Accidentul s-a soldat cu moartea a sapte persoane, ranirea altor 150 si provocarea unei catastrofe ecologice.

Potrivit celor mai recente date, compania MAL avea in 2008 o cifra de afaceri de 157 de milioane de euro.

Update: Politia ungara l-a retinut pentru 72 de ore pe Zoltan Bakonyi, presedintele companiei MAL Zrt, a declarat luni pentru Reuters purtatorul de cuvant al guvernului Anna Nagy. Anterior, premierul Viktor Orban a propus in Parlament ca statul sa preia controlul asupra MAL Zrt.