Despre Wessis si Ossis, salata de 600 de miliarde de marci si cum au vorbit banii la reunificarea Germaniei, de acum 20 de ani

Duminică, 3 octombrie 2010, 16:28 Actualitate | Internaţional

In primavara acestui an, la Stuttgart a avut loc un proces care a pus intrebarea daca est-germanii sunt considerati uneori o etnie aparte, in propria lor tara. Procesul a fost urmarea plangerii in instanta, a unei femei nascute in Germania de Est. Pe solicitarea ei de angajare, firma a scris „Ossi“ (din Est), cu un minus in fata. La fiscul german zac, nerezolvate, 10 milioane de cereri de restituire a taxei de solidaritate, bani dedicati prioritar acoperirii costurilor de reinsertie a fostului RDG. Recentele sondaje de opinie arata insa ca peste jumatate dintre nemtii intervievati considera reunificarea Germaniei, pecetluita oficial in 3 octombrie 1990, ca un lucru bun.

Informatia despre cererile de restituire depuse la fisc provine de la sindicatul german pentru impozite (Deutsche Steuergewerkschaft), care mai spune ca „sunt cu trei milioane de reclamatii mai multe decat acum un an si un record absolut in istoria Germaniei reunificate“. Explozia de cereri se bazeaza pe sentinta unui tribunal din Saxonia Inferioara, conform careia adaosul de solidaritate, asa numitul Soli-Zuschlag, ar fi neconstitutional.

Taxa a fost introdusa in 1991 si momentan reprezinta 5,5% din impozitul pe venit, aducand la bugetul de stat cca 13 miliarde de euro anual. Conform sursei citate, Ministerul de Finante ar fi comunicat ca taxa va fi perceputa in viitor „sub rezerva“, notita care implica posibilitatea unei eventuale restituiri a ei, platitorului de impozite. Sunt acesti bani doriti inapoi de Wessis (vest-germani) o dovada de egoism, sau o legitima dovada de neincredere fata de modul in care banii au fost folositi de guvernanti?

• La prada in DDR

Sa ne intoarcem putin in trecut. La 17 iunie 1990, Camera Poporului (Volkskammer) adopta Legea imputernicirii (Treuhandgesetz). Prin aceasta lege, fostul RDG isi preda bunurile aflate in proprietate de stat, „pe maini bune“, unei institutii de drept public (Treuhandanstalt –THA). Primul sau sef, Detlev Karsten Rohwedder, ulterior ucis, declara in 22 octombrie 1990, la doar 3 saptamani de la reunificare: „Toata salata valoreaza cam 600 de miliarde de marci“. Prin aceasta cifra, Rohwedder estima castigul care s-ar putea obtine in urma privatizarilor din fostul RDG.

La 31 decembrie 1994, misiunea THA s-a incheiat. In cei trei ani si jumatate, „au fost inchise cca 3.600 de fabrici si au fost privatizate cca 90.000 de obiecte, intre care 50.000 de imobile si 15.000 de firme, total sau partial“. Noii proprietari au promis investitii in valoare de 211 miliarde de marci germane si pastrarea a 1,5 milioane de locuri de munca. Cand s-a tras linie, THA „avea un minus de 256,4 miliarde DM“ (Thomas Wieczorek, Republica pradata, Knaur 2010).

In plus, sute de mii de est-germani ramasesera someri. Activitatea THA a fost umbrita de escrocheriile unor angajati proprii, ale unora dintre investitorii germani si internationali, precum si de deturnari de fonduri publice. In acest context, apare ca fireasca rezistenta populatiei din Germania de Vest, in a mai plati taxa de solidaritate, chiar daca pe alocuri noile investitii din Est sunt vizibile si chiar rentabile.

• Lupta cu Njet si No

Banii au jucat un rol important si in dobandirea acordului international de reunificare a Germaniei. Intr-un articol de fond din 27 septembrie intitulat „Pretul unificarii“, saptamanalul Spiegel relateaza despre culisele financiare care au dus la acordul final al rusilor, dar si al Aliatilor, in problema redesenarii granitelor Germaniei.

„Ceea ce pentru noi reprezinta bomba atomica, este, la nemti, marca germana“, s-ar fi auzit de la Palatul Elysee. Pozitia franceza indica dorinta de „dezamorsare“ a bombei monetare germane. In vara anului 1988, Consiliul European il solicita pe presedintele Comisiei Comunitatii Europene, Jaques Delors, „sa prezinte un concept pentru o moneda europeana unitara“. Euro urmeaza sa ia locul puternicei marci refegiste.

Marea Britanie nu este incantata de plan si Thatcher urzeste pe ascuns cu Gorbaciov impotriva reunificarii Germaniei. Presedintele sovietic isi schimba insa pozitia. El are nevoie de bani pentru intretinerea trupelor sale de ocupatie, vistieria URSS-ului e goala. Intre Helmut Kohl si Mihail Gorbaciov incepe „pokerul“. La 15 miliarde DM, Gorby se inclina.

Nici Andreotti, premierul italian si nici premierul Olandei Ruud Ludders nu par a fi incantati de ideea unei Germanii Mari. Amintirile trecutului sunt inca vii, Andreotti avertizeaza chiar impotriva unui nou „pangermanism“.

Cu americanii e mai simplu. Chiar daca n-o pot impune pe fata, pentru Bush senior ramanerea Germaniei reunificate in NATO este egala cu unda verde. Iar fratia militara NATO inseamna contributie, in timp, cu foarte-foarte multi bani. Au dovedit-o razboaiele anilor 90, cel din Irak si cel actual, din Afghanistan.

• Oftat si mersul vremii

Si-a cumparat Germania unitatea? In parte, da. Si, in ciuda scrasnetelor din dinti si mormaiturilor pe la colturi, o larga majoritate a populatiei considera ca reunificarea a fost un lucru bun. „Uniti in cuget si in simtiri“ nu sunt nemtii din Vest cu cei din Est nici acum, dupa 20 de ani. „Cele doua parti ale Germaniei s-au distantat, in timpul diviziunii tarii. Germanii de Est au, in parte, un vocabular si obiceiuri pe care noi nu le-am cunoscut“ spunea avocatul reclamantei din procesul cu „stampila Ossi“.

Pe Wessis si Ossis ii desparte atitudinea fata de necesitatea credintei religioase, ca si modul in care se pozitioneaza fata de stat. In viata de zi cu zi, ei au opinii in parte diferite despre sistemul de sanatate si educatie, femeia in societate, infrastructura, somaj. In landurile fostului RDG procentul reprezentat de someri si asistatii sociali este dublu, pe alocuri triplu (Berlin), fata de cel din fostul RFG -mai ales din cele doua landuri sudice, Bavaria si Baden-Württemberg.

Est si Vest gandesc diferit despre scuturatul mainii cand faci cunostinta, sau ce temperatura e „normala“, in locuinta. Esticul german isi incepe conversatia criticand ceva, vesticul opinand despre vreme. Sau, cel putin, asa se glumeste pe aici.

Intr-un punct insa n-ar fi deosebiri, dupa cum declara miercuri la Berlin presedintele Oficiului Federal de Statistica, Roderich Egeler, la prezentarea brosurii aniversare „20 de ani unificare germana – dorinta sau realitate?“ Cetatenii din vechile si noile landuri germane au un comportament de consum identic.

Chiar daca locuitorii din Estul si vestul Germaniei castiga inca sensibil diferit, jumatate din venituri le merge pe locuinta, hrana si alimente. Iar la dotarea cu televizor, telefon, handy, MP3-player si alte acareturi electronice, nici unul dintre ei nu vrea sa se lase mai prejos.