Vlad Filat pentru Kommersant: Nu exista alternative la unificarea Moldovei cu Transnistria * Tratatul cu Romania trebuie semnat

de Olga Popescu HotNews.ro
Marţi, 7 septembrie 2010, 11:21 Actualitate | Internaţional

Vlad Filat
Foto: HotNews.ro
Nu cred ca este vorba de un esec al referendumului organizat duminica in Republica Moldova, a declarat premierul de la Chisinau, Vlad Filat, intr-un interviu pentru publicatia "Kommersant". Filat a afirmat ca "parlamentul trebuie dizolvat, iar alegerile anticipate trebuie convocate pentru 14 noiembrie, cel mai tarziu". In ceea ce priveste situatia de la Tiraspol, Filat a afirmat ca "nu exista alternative la unificarea Moldovei cu Transnistria".

Reporter: Referendumul pe al carui succes a mizat alianta la guvernare si partidul dvs. nu a fost validat. Cum a fost posibil?
Vlad Filat: Nu cred ca este vorba de un esec. Problema trebuie privita din mai multe puncte de vedere. In primul rand, in plan organizatoric. Am reusit sa asiguram conditii optime exprimarii libere a optiunilor electorale ale cetatenilor tarii cu drept de vot. In acest sens, consultarea poate fi considerata un succes. In al doilea rand, vreau sa atrag atentia ca majoritatea absoluta a celor care s-au prezentat la urne au sustinut ideea modificarii textului constitutional. Ceea ce inseamna ca eforturile noastre in aceasta directie dau rezultate. Fireste ne mahneste faptul ca referendumul nu a fost validat. Un rol l-a jucat si atitudinea comunistilor, care, in tentativa lor de a boicota votul, au recurs frecvent la dezinformari sau la actiuni care nu respecta intotdeauna litera legii. Dar asta e realitatea pe care trebuie sa o acceptam si sa mergem mai departe.

Rep: Comunistii cer dizolvarea imediata a parlamentului si desemnarea de alegeri anticipate....
V.F.: Lucrurile sunt foarte clare, iar noi trebuie sa luam o decizie privind alegerile. Parerea mea: parlamentul trebuie dizolvat, iar alegerile anticipate trebuie convocate pentru 14 noiembrie, cel mai tarziu.

Rep: La legislative, alianta va merge in bloc, sau fiecare formatiune membra separat?
V.F.: Sa nu o luam inaintea evenimentelor. Toate la timpul lor. Va veni si momentul cand partidul condus de mine va anunta public hotararea luata.

Rep: Relatiile dintre Moscova si Chisinau s-au deteriorat in ultimul timp. Cand si cum poate fi rezolvata aceasta chestiune?
V.F.: Cred ca dupa alegeri. Desi sper ca in rastimpul ramas pana la scrutin vom reusi sa lasam la o parte emotiile si ne ocupam de ceea ce ne leaga si trebuie sa ne lege de Rusia. Ma refer la relatii bune si posibilitatea de a privi in viitor, departe de campul emotional in care suntem acum. Scopul guvernarii mele este simplu – asigurarea unor relatii de parteneriat cu Moscova la nivel strategic. Vom continua sa actionam in acest spirit, pentru binele relatiilor noastre, pentru binele popoarelor noastre. Vreau sa adaug ca este gresit sa privesti actiunile Moscovei drept masuri de raspuns sau represalii.

Rep: Ati vizitat recent Transnistria, unde v-ati intalnit cu presedintele Smirnov. Cu acest om se poate discuta si vorbi despre unificarea tarii?
V.F. Este o chestiune care poate fi rezolvata intr-o atmosfera corespunzatoare. Trebuie sa existe o atmosfera de incredere. Putem discuta despre Smirnov, despre Snegur, despre alte persoane cu functii de raspundere si care au participat si participa la acest proces. Dar problema in cauza poate fi rezolvata numai cu acei oameni care adopta decizii. De aceea imi permit sa nu comentez calitatile domnului Smirnov. Vreau numai sa spun ca a avut loc un foarte scurt schimb de pareri. Cred ca punem dialoga si intelege.

Rep: Despre ce ati putea vorbi?
V.F.: Exista o vorba: niciodata sa nu spui niciodata. Nu exista alternativa pentru unificare. Si cred ca Smirnov intelege acest lucru. Problema rezida in climatul de incredere pe care trebuie sa-l asiguram. Cu asta trebuie inceput.

Rep: Intentionati sa obtineti semnarea unui tratat politic cu Romania?
V.F.: Ce inseamna intentionati? Este pozitia noastra ferma: tratatul trebuie sa fie. In plus, acest document se afla, in prezent, in faza de analiza. Este in derulare un proces de negocieri. Cu alte cuvinte, acest tratat trebuie sa existe si va fi semnat. Majoritatea cetatenilor Republicii Moldova vad in tara noastra un stat suveran si independent. Si asa trebuie sa fie.


Citeste mai multe despre   
+ SHARE      
  
3492 vizualizari
  • +15 (15 voturi)    
    Declaratii foarte bune, un premier destept (Marţi, 7 septembrie 2010, 11:49)

    Transnistria=40% romani [anonim]

    Filat procedeaza bine, nici un fel de declaratie provocatoare, ci toate in sensul legalitatii, negocierilor si bunavointei fata de Rusia kgbista.

    A subliniat corect problema statalitatii RM, argument de campanie electorala interna si afirmatie in directia Tiraspolului si Moscovei.
    Sper ca Romania si RM sa semneze acel acord inainte de alegeri, pt a fi un element prin care sa fie torpilate acuzatiile comuniste de ''unionism'', acuzatii care sperie minoritatile si pensionarii de la tara. E bine sa fie semnat acum pt ca actualul guvern de la Chisinau e favorabil Romaniei, deci putem gasi impreuna formula juridica cea mai supla, care sa lase loc de o interpretare ulteriora in sensul unificarii.

    Daca guvernul actual din Basarabia reuseste macar o parte din reforme si apropie tara de UE, numerosi partizani ai separatismului rusofon si cei ai ''moldovenismului'' vor fi atrasi mai usor catre o reglementare negociata si catre acceptarea unei relatii privilegiate cu Romania.

    In continuare e simplu, trebuie castigate alegerile legislative din aceasta toamna, cu minim 52 de mandate si ideal ar fi sa fie 61 mandate pt a putea alege presedintele. Apoi se vor face modificari ale Constitutiei, aprobate in parlament, pt alegerea directa a presedintelui.

    Basarabenii invata democratia, isi reamintesc limba romana, reformeaza statul, incearca sa evite separatismul, lupta si cu ciuma comunismului si au si tara infestata de agenti rusi si ucrainieni.

    Asa ca ar trebui sa lasam aroganta de o parte si sa-i intelegem, le este foarte greu acestor romani saraciti si oprimati, merita ajutati si incurajati, sunt neamul nostru si sunt milioane.

    Alte popoare se bat pt 50km2 si cateva sate de oameni. E inacceptabil ca Romania sa renunte la 30.000km2 si 3 milioane de etnici romani, mai mult decat o Slovenie sau o Macedonie !
    Unirea va fi!
    • +1 (1 vot)    
      :) (Marţi, 7 septembrie 2010, 20:16)

      frumos ce zici matale [anonim] i-a raspuns lui Transnistria=40% romani

      felicitari pt punctul de vedere. am aceleasi opinii.
      in plus dl Filat este proactiv, pragmatic si ACTIV...
  • +7 (7 voturi)    
    Nimic nou! (Marţi, 7 septembrie 2010, 12:13)

    Zak [anonim]

    Filat spune rusilor ce vor sa auda si face tot ce-i zice inima lui de roman!
  • +3 (3 voturi)    
    Foarte bine! (Marţi, 7 septembrie 2010, 16:04)

    cristi767 [utilizator]

    Numai sa nu se sparga ei intre ei cand o sa fie vorba de pus mana pe Ciolan... Ar fi mult mai bine daca erau doar 2 forte, nu cati is acuma (nu prea e putere pentru toata lumea...).

    Sa speram insa ca nu se va ajunge pana acolo.
  • +2 (2 voturi)    
    Ce Unire? (Marţi, 7 septembrie 2010, 18:51)

    bancher [anonim]

    Si eu imi doresc unire mai mult decat orice, dar problema e ca ei nu o vor. Si aici nu ma refer numai la oamenii politici,ci si la oamenii de rand, (atat minoritati, rusofoni cat si moldoveni get-beget).
    Stiti cu ce i-au speriat comunistii pe moldoveni de nu au venit la referendum? Cu spectrul Unirii: ,,daca votati la referendum, votati indirect ca va uniti cu Romania. Asa ca mai bine boicotati referendumul''
    Si moldovenii l-au boicotat.
    Q.e.d.
    • +2 (2 voturi)    
      Va veni oricum! (Marţi, 7 septembrie 2010, 19:51)

      Ardeleanu Ioan [anonim] i-a raspuns lui bancher

      Asa o fi, dar hai totusi sa îti zic ceva: 30% sunt de acord cu reunificarea Basarabiei cu România, plus sa nu îi uitam si pe acei basarabeni care sunt în România sau alte tari care,în majoritatea lor, vor si ei reunificarea.Iar dintre cei care nu s-au dus la vot, multi nu le pasa daca se va reunifica România cu Basarabia. Iar acei 30% sunt un enorm progres fata de anii '90. Oricum reunificarea va veni, e implacabila, iar asta o stiu si comunistii din Basarabia si rusii de la Moscova!
  • +1 (1 vot)    
    Parere (Marţi, 7 septembrie 2010, 19:54)

    AL3X [anonim]

    Eu ca basarabean va pot spune de ce populaţia de aici se teme de unire , ei socot că vor veni imediat ţiganii şi vor fura totul , eu nu mă tem , din momentul din care vorbim o limbă şi avem o istorie - suntem un popor

    O sugestie pentru autorităţile de la Bucureşti : Fiţi mai prudenţi cu romii şi atrageţi atenţie mai mare lor , găsiţi-le posturi de muncă şi totul va fi perfect


    Referitor la FIlat : Mocanu a spus ceva important : Să nu se implicat politica asupra bussinesului sau - nu se implica el în politică



    Din păcate la noi la putere vin cei bogaţi şi nu cei inteligenţi , ar trebui un concurs de cunoştinţe , dar şi acela va fi corupt , aşa că eo plec la studii în România :pardon:


Abonare la comentarii cu RSS
Rosia Montana
Vremea la


/
Maine:
|

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi