Un avion de pasageri ce efectua o cursa intre Statele Unite si Australia a trebuit sa efectueze o aterizare de urgenta dupa ce unul din cele patru motoare a luat foc, transmite KTVU-TV. Problemele au aparut la 15 minute dupa ce aparatul Boeing 747 al companiei Qantas Airways decolase din San Francisco si se indrepta spre Sydney.

Incident deasupra Oceanului PacificFoto: Captura Youtube.com

Un cuplu de australieni ce se intorcea din luna de miere petrecuta in SUA a filmat incidentul.

In imagini se poate vedea cum din unul dintre motoarele Rolls Royce ale avionului sar scantei. "Am auzit o bufnitura, inca o lovitura si avionul s-a inclinat spre stanga", a declarat Nolan Goldstein, unul dintre pasageri. "A fost neclar pentru o perioada ce s-a intamplat, pana cand capitanul a anuntat ca un motor a explodat. La inceput, a fost o vibratie stanjenitoare, apoi avionul a inceput sa se scuture", a adaugat el.

Echipajul a inchis motorul afectat de incendiu iar pilotul a aruncat combustibilul in Oceanul Pacific, inainte ca avionul sa se intoarca pe aeroportul din San Francisco.

Aparatul avea la bord 212 pasageri si 18 membri ai echipajului. Nimeni nu a fost ranit in urma incidentului.

Potrivit informatiilor, flacarile au produs o gaura mare in capota motorului.

Un consultant pe probleme de aviatie, John Nance, a declarat ca aparatul Boeing 747 este conceput "in asa fel incat sa poata pierde trei dintre cele patru motoare si sa fie totusi capabil sa se intoarca cu bine".