Ministerul rus pentru situatii de urgenta a deplasat in regiunea Nijni Novgorod, in perimetrul orasului Sarov, unde se afla unul dintre centrele de cercetari atomice, forte suplimentare pentru a lupta impotriva incendiilor, transmite NEWSru.com. Potrivit unor ultime date, in prezent exista 246 focare de incendiu, pe o suprafata de 121.000 de hectare, iar autoritatile au dat de inteles ca, in anumite zone, flacarile au scapat de sub control.

Focul din apropiere de Sarov este stins din aer si de pe pamant, operatiune la care participa inclusiv 500 de voluntari, adica muncitori mobilizati de la intreprinderile din localitate, elicoptere MI-8 si MI-26, precum si doua avioane ale ministerului pentru situatii de urgenta. Este vorba de doua avioane-amfibie Be-200 si doua avioane specializate in astfel de operatiuni, Il-76. De asemenea, a fost dislocat un tren de pompieri.

"Situatia este dificila, focul a patruns pe teritoriul orasului, dar a fost localizat si, cu fortele si mijloacele de care dispunem, vom rezolva lucrurile¬, a declarat seful administraiei locale.

Problema este ca, daca in cursul zilei atomosfera a fost calma, odata cu lasarea serii a inceput sa bata vantul. In plus, fumul gros reduce puternic vizibilitatea si posibilitatile de manevra, se actioneaza mai mult dupa coordonatele celor de la sol.

In alta ordine de idei, premierul Vladimir Putin a anuntat ca lucrarile de reconstructie a caselor mistuite de flacari (au ramas fara adapost peste 3000 de persoane), vor fi supravegheate si inregistrate de camere video, pentru a preveni orice tentativa de sustragere de materiale, sau alte asemenea infractiuni. Focul a distrus, de asemenea, o baza a Flotei militare a Rusiei din apropiere de Moscova, pe teritoriul careia se aflau 13 depozite de munitii si materiale si 17 platforme de depozitare.