Cura de austeritate a Frantei ar putea dura “cel putin 5 sau 6 ani”, crede Guvernatorul Bancii Centrale, Christian Noyer. El a acordat un interviu canalului Europe 1 in care a explicat ca daca masurile de austeritate sunt aplicate in viteza, va fi afectata cresterea economica pe termen mediu si lung. “Aceste masuri trebuie aplicate progresiv, atent, iar acest lucru va lua cel putin 5 sau 6 ani”, a mai spus Noyer, citat de Dan Popa pe blogul lui.

Guvernatorul francez a mai explicat ca cel mai mare risc vine din zona populatiei, care se teme ca va urma o crestere a taxelor si in loc sa consume, prefera sa economiseasca. “Azi, principalul risc la adresa cresterii economice este reticenta gospodariilor. Dumneavoastra, eu si ceilalti ne temem ca pentru a readuce echilibrul va fi nevoie de cresterea fiscalitatii. Si atunci, asteptandu-se sa ramana in mana cu mai putini bani, lumea incepe sa economiseasca in detrimentul consumului care ar putea readuce cresterea economica”, a mai explicat Noyer. Acesta a mai precizat ca daca Franta vrea crestere, ar fi bine sa le spuna explicit cetatenilor ca nu li se vor mari taxele. “Poate ca in anumite zone fiscale- si ma refer aici la nisele fiscale, impozitele sa creasca. Dar nu in ansamblu si nu pentru toata lumea. Trebuie sa li se lase bani oamenilor pentru a consuma si a investi”, a mai spus Noyer.

“E dificil de spus daca masurile de austeritate sunt suficiente sau daca trebuie mers mai departe, mai in adancime cu ele. Ele sunt insa destinate sa readuca echilibrul bugetar si cred ca isi vor atinge acest scop. Reusita acestui plan de masuri de austeritate se bazeaza pe doua lucruri. Pe determinarea factorului politic si pe increderea pe care eu, dumneavoastra si ascultatorii dumneavoastra o vor acorda acestui program. Este important ca Statul sa faca economii iar rigoarea si austeritatea sa fie cuvintele de ordine", a conchis guvernatorul francez.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa