Republica Centrafricana: la cincizeci de ani de la castigarea independentei, intr-o tara in care regula este traiul mizer, locuitorii incep sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecut si la nostalgia "Imparatului", relateaza Le Figaro. Este vorba de Bokassa, dictatorul acuzat de canibalism, casatorit vreme de doi ani cu o romanca, trimisa in Africa la cererea lui Ceausescu, care era fascinat de minele de aur si de diamantele acestei tari africane.

La prima vedere, pare o gramada de fier vechi din care se vad cateva bucati de lemn. Trebuie sa te apropii pentru a distinge forma unui scaun: ultimele vestigii ale tronului lui Bokassa I, imparatul Republicii Centraficane, putrezesc in iarba umeda.

In spate, silueta salii Omnisport are aceeasi soarta. Din aceasta sala de gimnastica, un cadou al Frantei giscardiene, nu raman decat zidurile de beton si, din tavanul cazut, ramasitele conductelor aerului conditionat, atarnand in gol. Nu a ramas aproape nimic din marea sarbatoare nationala a incoronarii, din 4 decembrie 1977, cand maresalul-presedinte pe viata a cheltuit bugetul anual al tarii pentru a organiza ceremonia.

Genevieve cotempla sala Omnisport, fara sa-i acorde insa prea mare atentie. "Inainte, ne descurcam. Era bine", murmura ea. La Bangui, capitala tarii, fraza revine pe buzele locuitorilor ca un adevarat ritual. Nu exista apa curenta, electricitate sau servicii de salubritate.

Genevieve are 50 de ani, dar pare cu cel putin 15 ani mai in varsta. Vanzatoare ambulanta, ea s-a nascut cu cateva zile inainte de proclamarea independentei, in 1960, si a fost martora decaderii lente a tarii, care a ajuns astazi una dintre cele mai sarace din lume. "Inainte era bine, atunci cand Bokassa era presedinte", repeta ea.

Ultimele doua decenii si le-a petrecut cutreierand capitala dintr-un capat in celalalt, in cautarea unui adapost, inainte de a se stabili intr-o mahala, Guitangola, situata la 7 kilometri de centrul orasului. Casele, inghesuite, sunt din paianta, cu acoperisuri de tabla. Electricitatea ramane un proiect indepartat, sursa de lumina fiind lampile cu gaz.

Familia lui Genevieve este formata din zece copii si patru adulti, toti someri, care isi petrec timpul lancezind sau rugandu-se. Acum, se roaga pentru Celine, un copil de patru ani care a decedat in locuinta din vecinatate. "A avut o anemie, dar nu au avut bani sa plateasca tratamentul", spune tatal sau, Casimir Imasamba. "Cand Bokassa era aici...", spune si el, la randul lui.

Aur, diamante, uraniu si mizerie

Dramele umane au devenit banale, intr-o tara in care statisticile aduc aminte mai degraba de Evul Mediu: 176 de copii dintr-o mie mor inainte de a implini 5 ani. In 20 de ani, speranta de viata a scazut dramatic, fiind acum de 39 de ani. Dupa prabusirea sistemului public de sanatate, vracii prospera.

In locuinta sa, Jean Nganga, "mare vindecator, spune ca are zece pacienti pe zi. Metoda sa de vindecare este redutabila: "Pun o potiune secreta in ochii blonavului. Atunci, el poate vedea vrajitorul care ii vrea raul. In acel moment il arestam si il ducem la politie, iar bolnavul se vindeca".

Arhivele primilor ani de dupa colonizarea brutala a tarii abunda de acest gen de istorii. Aceasta tara, nascuta dintr-un accident al istoriei, cu o suprafata cat a Frantei si a Belgiei, dar cu putin peste patru milioane de locuitori, avea suficiente argumente pentru a reusi: aur, diamante, uraniu, lemn....

In vastul sau salon climatizat, fostul premier Martin Ziguele recunoaste vinovatia pe care o poarta o clasa politica avida de putere si de bani: "Ar fi dificil sa negam responsabilitatea pe care o purtam". O autocritica rara, noteaza ziaristii de la Le Figaro.

Fostul presedinte Ange-Felix Patasse, alungat de la putere in 2003 de actualul sef al statului, refuza asumarea vreunei responsabilitati.

Din cei zece ani cat a detinut puterea, marcati de revolte militare si de jafuri, el nu retine decat un singur lucru: "Am adus democratia". Aflat in exil fortat, Patasse nu se gandeste acum decat la urmatoarele alegeri, stabilite la un moment dat in luna iunie, dar amanate dupa aceea sine die. "Nu as fi vrut sa revin. Dar, intr-o noapte, am auzit o voce. Era Dumnezeu. El m-a convins sa recuceresc presedintia", spune el, surazand.

Henri Bolongo, consilierul presedintelui Francois Bozize, propune o abordare mai rationala. "Sunt inca eforturi de facut", spune el. Marea victorie a guvernului este ca a reusit sa plateasca regulat salariile functionarilor, in ciuda faptului ca acestia cumuleaza si acum 40 de luni de neplata. In nordul tarii, rebeliunile, care seamana mai degraba cu niste rascoale taranesti, provoaca ravagii de peste patru ani. In prezent, jumatate din teritoriul tarii este in afara controlului central.

"Istoria republicii Centrafricane este aceea a unei tari in faliment. Nici macare nu este un stat falimentar, asa cum sunt alte tari, este un stat fantoma", spune un inalt functionar international. Franta, luand act de neputinta sa, s-a retras incet-incet din fosta sa colonie, odinioara un simbol al Africii francofone, lasand in urma o mana de soldati si de functionari.

Mathieu Gbakpoma nu merge pana acolo incat sa regrete era coloniala, Dar efemerul ministru al Minelor din vrema lui Bokassa este cuprins si el de nostalgie. "Presedintele Bokassa nu a fost intotdeauna bun, este adevarat", surade el.

"Dar era un mare constructor, a construit intreaga capitala. Sigur, nu exista prea multa libertate. Dar in puscarie mergeau in special oamenii politici. Pentru ceilalti era bine…".