Fostul premier bulgar Serghei Stanisev ar putea fi pus sub acuzare pentru scurgere de informatii

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 28 mai 2010, 18:24 Actualitate | Internaţional


Serghei Stanisev
Foto: AGERPRES
Serghei Stanisev, fost premier al Bulgariei si liderul Partidului Socialist (de opozitie) de la Sofia ar putea fi pus sub acuzare saptamana viitoare, in cadrul anchetei privind scurgerea de informatii de la Agentia de Stat pentru Securitate Nationala, scrie Novinite.com.

Cercetarile impotriva lui Stanisev, in acest caz, au demarat in toamna anului 2009, iar la inceputul acestei luni, procurorul-sef a anuntat ca ancheta se apropie de final.

În octombrie 2009, actualul premier bulgar Boiko Borisov, liderul partidului GERB (de centru-dreapta) a afirmat ca predecesorul sau ar fi ascuns un raport secret al Agentiei de Stat pentru Securitate Nationala, care continea numele unor persoane cu influenta negativa asupra functionarii ministerelor si altor institutii. Se crede ca Serghei Stanisev ar fi ordonat chiar ca acesti indivizi sa fie "acoperiti". Ulterior, Boiko Borisov a anuntat existenta a inca 8 astfel de rapoarte.

Presa de la Sofia mai scrie ca in cazul lui Stanisev ar fi fost deja fixata o cautiune-record in valoare de 100 de mii de leva.

Fostul premier al Bulgariei mai este anchetat si pentru protejarea unor grupari criminale, spalare de bani, deturnare de fonduri si neglijenta in serviciu la Agentia de Stat pentru Securitate Nationala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















468 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by