Un tribunal din Berlin a respins cererea unei eleve musulmane, in varsta de 16 ani de a efectua ritualuri islamice la scoala pe care o frecventeaza. Curtea de apel germana sustine ca pacea in scoala este mai importanta decat dreptul elevei de a-si manifesta obiceiurile religioase. Eleva care a semnat cererea a sperat, de asemenea, sa obtina o camera de rugaciune speciala, insa instanta a refuzat sa ia in calcul aceasta posibilitate. Cu toate acestea, conducerea scolii este libera sa acorde o astfel de incapere elevilor musulmani, informeaza Yahoo News.

Instanta a declarat ca la scoala situata in Berlin participa musulmani din mai multe ramuri ale Islamului, inclusiv suniti, siiti, alevi si ca au existat diverse conflicte intre aceste grupuri.