Shanghai 2010, prima expozitie universala organizata intr-o economie emergenta, constituie punctul culminant al unui an 2009 marcat de afirmarea puterii Chinei pe scena internationala, de la reuniunea G20 din Londra si pana la summitul de la Copenhaga. Relansarea economiei mondiale, sistemul financiar, climatul etc: in toate aceste mari dosare internationale, China a dat dovada de o determinare deosebita in urmarirea intereselor nationale. Este vorba de aroganta, asa cum o prezinta unii, a unei tari care cunoaste trei decenii de expansiune economica, cu o crestere de 8,7% in mijlocul celei mai grave recesiuni mondiale din 1929? se intreaba dr. Claude Meyer, profesor la Sciences Po si autor al cartii China sau Japonia: ce lider va avea Asia?, intr-un editorial publicat in Le Monde.

De fapt, o cu totul alta tonalitate se degaja din raportul prezentat Parlamentului, in martie 2010, de guvernul chinze: liderii comunisti fac dovada unei constientizari acute a provocarilor carora tara trebuie sa le faca fata, daca vrea sa-si recastige rangul pe care l-a detinut, dupa o eclipsa de doua secole.

Tripla dependenta economica de mediul extern

Pe plan intern, principala sarcina este reformarea modelului economic si corectarea dezechilibrelor sociale create. In ciuda puternicului potential de crestere, economia Chinei este depedenta de mediul extern intr-un triplu sens: pietele de export, tehnologiile si materiile prime, noteaza profesorul francez.

Cota exporturilor in PIB a crescut de la 20% la 40 % intre 1996 si 2008, in timp ce ponderea consumului gospodariilor a scazut de la 47% la 37%. Modelul de crestere trebuie deci recalibrat spre piata interna dar economia va ramane mult timp vulnerabila la cererea mondiala.

Un alt handicap: productia industriala depinde in proportie de 70% de tehnologiile externe; obiectivul este inversarea acestui raport la orizontul anului 2020.

A treia frana in continuarea unei cresteri puternice: dependenta energetica si miniera. Necesitatea securizarii aprovizionarii cu materii prime a desenat geografia unei dimplomatii economice foarte active in Asia, in Africa, in America Latina si in Orientul Mijlociu. Pentru a-si reduce aceasta tripla dependenta, China dispune de un as: excedentele comerciale, care fac din aceasta tara primul creditor extern al SUA. Aceasta putere financiara va fi orientata in trei directii: generalizarea asigurarilor sociale - ceea ce va accelera recentrarea economiei pe piata interne - contracte pe termen lung pentru aprovizionarile cu materii prime si achizitii de societati straine, in special in domeniul inaltelor tehnologii.

Dezastrul ecologic

Dezechilibrele sociale reprezinta o amenintare si mai ingrijoratoare pentru partidul-stat decat dependenta economica de strainatate, deoarece ii poate pune in discutie propria legitimitate. Dezvoltarea a permis o reducere spectaculoasa a saraciei, dar inegalitatile sociale si disparitatile regionale nu inceteaza sa se adanceasca de 20 de ani.

Industrializarea si urbanizarea au antrenat un adevarat dezastru ecologic: China ocupa locul I in ceea ce priveste emisiile de dioxid de carbon, cu 21% din totalul mondial si gazduieste 20 din cele 30 de orase cele mai poluate din lume.

Beijingul a afirmat ca vrea sa reduca, pana in 2010, cu 45% emisiile de dioxid de carbon, ceea ce nu garanteaza insa si o reducere in valori absolute. Si, asa cum s-a vazut la Copenhaga, nu exigentele tarilor dezvoltate vor schimba pozitia Chinei, ci solutia pe care guvernul va trebui sa o aleaga intre ritmul si calitatea cresterii economice, sub presiunea opiniei publice interne.

Cine va domina Asia: China sau Japonia

Partidul Comunist stie ca legitimitatea si supravietuirea sa depinde de succesul politicii economice dar si de afirmarea puterii pe plan mondial, incepand cu Asia.

Atuul Japoniei este formidabila sa capacitate de inovatie si in aceasta batalie pentru excelenta tehnologica a angajat China toate mijloacele de care dispune.

Suprematia sa economica si strategica in Asia este o treapta necesara pentru afirmarea progresiva ca mare putere globala, si in aceasta lupta Beijinul are si el doua argumente puternice care pot duce la surclasarea Japoniei: un loc in Consiliul de Securitate al ONU si arma nucleara.

Dependenta China - America

Pe plan mondial, politica externa a Chinei se bazeaza pe principiul multilateralismului dar il aplica in limitele stricte ale "non-ingerintei" si prioritatii acordate intereselor economice, asa cum se vede in special in Africa. Punctul nodal al diplomatiei chineze se situeaza, evident, la Washington. Nu este vorba despre un pretins G2 - exclus categoric de Beijing - ci pentru ca relatia chino-americana este vitala pentru fiecare din cele doua economii:

China are nevoie de piata americana, America are nevoie de creditul chinezesc. Dezechilibrele dintre un credit insuficient in America si unul excesiv in China se traduc printr-un enorm deficit comercial american, pe care Washingtonul il pune pe seama subevaluarii monedei nationale a Chinei. O apreciere a yuanului, progresiva dar sustinuta, este necesara pentru echilibrarea economiei Chinei; cu toatea acestea, ea va avea un impact redus asupra deficitului american, pe care doar o crestere a ratei de economisire - si deci o reducere a consumului - il poate resorbi.

Dincolo de disputele legate de yuan, China contesta prin mici gesturi hegemonia americana: rolul dolarului, reprezentarea in institutiile internationale, dezordinea financiara aflata la originea crizei etc.

Si totusi, nu a venit inca ora duelului frontal pe care Beijingul il va angaja intr-o buna zi cu Washington, in fata relativului declin al Occidentului. Pana atunci, China va trebui sa-si gaseasca locul sau pe scena internationala.

Pentru a reusi acest lucru, trebuie sa-si reduca dependenta de strainatate, sa corecteze dezechilibrele interne, sa cucereasca suprematia in Asia si sa se impuna ca o putere globala: de realizarea acestor obiective este conditionata legitimitatea Partidului Comunist si poate convinge poporul chinez sa accepte controlul social strans care le este impus.

.