Presedintele american Barack Obama a trimis luni pentru ratificare Congresului american acordul care prevede cooperarea nucleara civila intre SUA si Rusia. Documentul fusese semnat in mai 2008 si abandonat dupa conflictul dintre Rusia si Georgia din vara lui 2008, scrie presa internationala.

"Aprob acordul propus si am stabilit ca realizarea lui va intari apararea si securitatea comune si nu va prezenta riscuri neluate in calcul", arata presedintele american intr-o nota publicata de Casa Alba, scrie AFP.

Potrivit documentului, cele doua tari vor putea acum sa dezvolte relatii comerciale in acest sector, luptand totodata impotriva proliferarii nucleare. Valabil timp de 30 de ani, acordul permite transferul de tehnologii, de echipament si de compusi pentru cercetarea nucleara si productia de electricitate.

Eforturile lui Obama de a reinnoi acesta intelegere este una dintre ultimele incercari ale liderului de la Casa Alba de a "reinvia" relatiile cu Rusia, una dintre prioritatile sale de politica externa, scrie Reuters.

Anuntul vine la o luna dupa semnarea de catre Barack Obama si omologul sau rus, Dmitri Medvedev, a acordului de dezarmare nucleara, Start 2.