Batalia electorala din Marea Britanie intra pe ultima suta de metri

de I.R.     HotNews.ro
Luni, 3 mai 2010, 14:35 Actualitate | Internaţional

David Cameron, Nick Clegg si Gordon Brown
Foto: Agerpres
Mai sunt trei zile pana la alegerile din Marea Britanie, fara ca sondajele de opinie sa arate un castigator clar al acestora, scrie BBC News. Conservatorii, reprezentati de David Cameron, se afla in fruntea preferintelor, urmati de Partidul Laburist al premierului Gordon Brown, la egalitate cu cel Liberal-Democrat, reprezentat de Nick Clegg.

Alegerile parlamentare, cele mai stranse din 1992 incoace, care vor avea loc pe 6 mai, ar putea aduce un prim-ministru conservator, dupa 13 ani de putere laburista - zece cu Tony Blair si trei cu Gordon Brown.

In sondajul ICM/Guardian, Partidul Conservator are 33%, iar cel Laburist si cel Liberal-Democrat sunt la egalitate, cu 28%. Daca sondajele se vor reflecta in realitate, Marea Britanie va fi condusa de un parlament fara majoritate.

Mai multe ziare au speculat ca partidul Conservator nu va dori o coalitie cu Liberal Democratii, mai apropiati de Laburisti, si ca va incerca sa formeze un guvern minoritar, insa acestia au negat informatiile.

In ciuda faptului ca Gordon Brown s-a descurcat cel mai putin satisfacator in dezbaterile televizate si a fost nevoit sa isi ceara scuze dupa ce a spus despre o pensionara ca este "bigota", sondajele nu s-au modificat in ultima saptamana. Premierul in functie a declarat ca se "lupta pentru propria viata" in aceste alegeri care urmeaza unei crize financiare globale.

David Cameron a admis ca milioane de britanici inca se decid asupra votului. "Trebuie sa mergem din usa in usa, din strada in strada, din casa in casa. Avem imens de multa munca de facut, multa lume de convins", a declarat acesta.

Candidatul liberal-democrat Nick Clegg, care a impresionat britanicii in prima dezbatere televizata din istorie pe 15 aprilie, si-a motivat echipa spunand ca "orice se poate intampla. Cerul este limita", acuzandu-l pe Cameron de o "aroganta care iti taie respiratia".


Citeste mai multe despre   






















675 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri