Marina olandeza a dat publicitatii o inregistrare video ce prezinta o operatiune de comando impotriva piratilor somalezi care capturasera un vas german, transmite FoxNews. Nava MS Taipan a fost salvata la 5 aprilie de trupele speciale ale marinei olandeze, care au arestat cei 10 pirati somalezi aflati la bord.

Inregistrarea prezentata a fost filmata cu o camera video instalata pe casca unuia dintre soldatii olandezi care a participat la operatiune.

Colonelul Hans Lodder, cel care a comandat operatiunea, a declarat ca soldatii sai au verificat in primul rand daca echipajul vaporului este in siguranta. Dupa aceea, un elicopter de tip Lynx, avand la bord sase trupe de comando, s-a indreptat spre nava capturata de pirati. Sub protectia rafalelor trase de mitraliorii din elicopter, soldatii olandezi au coborat pe puntea principala a navei, fara sa intampine rezistenta din partea somalezilor.

"Piratii s-au predat imediat cand au vazut trupele de comando", a declarat colonelul Lodder. Cei zece pirati au fost arestati si transferati intr-o inchisoare din Olanda.

Surse militare au declarat ca fregata olandeza a actionat fara sa mai astepte aprobarea comandamentului fortei anti-piraterie a Uniunii Europene, aflata in regiune. Militarii olandezi au fost insa laudati pentru operatiunea intreprinsa.