"Voi sunteti cei care ne-ati bagat in criza economica. Acum e timpul sa ne si scoateti din ea!", acesta a fost mesajul pe care mii de manifestanti, majoritatea din marile sindicate americane, l-au transmis bancherilor si finantistilor de pe Wall Street, in timpul unui protest desfasurat joi in Districtul Financiar din Manhattan, transmite DailyNews. Cei peste 10.000 de demonstranti au cerut bancilor sa-si ragandeasca politica de credite si cea legata de confiscarea caselor. "Rusine sa va fie!, au strigat protestatarii celor de pe Wall Street.

Multi dintre demonstranti aveau in mana pancarte pe care scria "Salvati-ne casele" si "Dezmembrati marile banci!". Protestatarii au cerut gigantilor financiari sa-si recunoasca responsabilitatea in producerea crizei. "Suntem epuizati. Ei devin mai bogati, in timp ce noi suntem inca saraci. Devenim tot mai saraci. Nu e cinstit", a declarat Loretta Manning, care a protestat la mars impreuna cu noua dintre rudele sale.

Inainte de a ajunge in fata Primariei din New York, manifestantii au protestat in fata birourilor JP Morgan Chase si Wells Fargo de pe Park Avenue. Ei au stat circa jumatate de ora in holul cladirii JPMorgan si au plecat doar dupa ce seful securitatii a promis ca va inmana scrisoarea lor de protest directorului bancii, Jamie Dolan.

Demonstrantii au cerut bancilor sa-si ragandeasca politica de credite si cea legata de confiscarea caselor. "Suntem aici sa transmitem un mesaj celor de pe Wall Street, celor din Goldman Sachs si marilor banci: e timpul sa investeasca in America si sa puna capat jefuirii Americii!", a afirmat James Mumm, reprezentant al National People's Action, unul dintre organizatorii protestului. La randul sau, presedintele puternicului sindicat AFL-CIO, Richard Trumka, a spus ca "suntem aici in numele celor care au fost luati de fraieri in aceasta economie de cazinou si care nu vor mai fi tacuti".

Ulterior, manifestantii au ajuns pe Wall Street, unde au strigat "Rusine sa va fie!" in momentul in care au trecut prin fata unei banci Chase.

NYPD a anuntat ca nimeni nu a fost arestat in timpul marsului de protest de joi.

Demonstratia de joi a intervenit in contextul in Congresul de la Washington dezbate modificarea legislatiei privind industria bancara. Rabinul Ellen Lippman, prezent la manifestatia de pe Wall Street, a afirmat ca bancile "ar trebui ca bancile sa inteleaga ca lacomia si practicile lor proaste afecteaza mii, milioane de oameni. Sper ca nu vor sa-i aiba pe constiinta".

Cei de pe Wall Street au criticat demonstratia

Mai multi angajati de pe Wall Street s-au grabit insa sa critice protestatarii, scrie New York Post. "Demonstrantii se grabesc sa afirme ca Wall Street e daunator, insa coloana vertebrala a economiei americane e chiar aici", a declarat Chris Crush, care lucreaza la o firma financiara, in timp ce altul a afirmat ca "este nedrept. Trebuie sa ajuti Wall Streetul, nu sa-l pui la pamant".

Un director executive la Empire Wealth Management Group, Jeremiah Giddings, s-a declarat furios ca protestatarii considera ca toti cei din comunitatea financiara sunt niste lacomi: "Exista o multime de firme cinstite pe Wall Street ce incearca sa faca lucruri corecte pentru clientii lor. Protestatarii nu pot sa critice tot Wall Street-ul din cauza catorve firme".