Unele grupuri de activisti se tem ca un astfel de tratat ar putea permite autoritatilor sa confiste laptopuri sau alte dispozitive care au un continut piratat. Insa, intr-un comunicat comun emis de SUA, Uniunea Europeana, Japonia si alte tari ACTA, aceste temeri sunt caracterizate ca "nejustificate", scrie Reuters.
"Acordul ar putea fi incheiat foarte curand daca participantii considera prioritar acest progres", a declarat Nefeterius McPherson, purtator de cuvant al agentiei americane care se ocupa cu politicile comerciale, US Trade Representative (USTR).
Reprezentantii tarilor care negociaza Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (Anti-Counterfeiting Trade Agreement, ACTA) au emis un comunicat cu scopul de a tempera controversele create in jurul sau: "Nu exista nicio propunere potrivit careia participantii ACTA sunt nevoiti sa ceara autoritatilor vamale sa perchezitioneze bagajele calatorilor sau sa verifice dispozitivele electonice in cautarea materialelor contrafacute".
In plus, tarile au fost de acord sa publice un text provizoriu, miercuri, in care vor fi incluse parti ale acordului asupra carora inca se poarta negocieri. Acest text se va afla la baza urmatoarei runde de negocieri, care va avea loc in iunie in Elvetia.
ACTA a starnit controverse in randul publicului, care se teme ca un astfel de acord ar reduce accesul la informatie sau ar inchide conturile persoanelor care descarca continut ilegal.
Printre participantii ACTA se numara Australia, Canada, Uniunea Europeana, Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore, Elvetia si SUA.



















Dar atunci daca vreau sa cumpar o masina, sa zicem Toyota si aflu ca nu e facuta in Japonia ci in Mexic sau Canada, cum e? Sau un VW facut in Mexic.
Sau imi cumpar un calculator HP made in China. Sau un mouse Microsoft tot made in China? Sau pantofi de sport marca ADIDAS facuti in aceeasi China... SI lista e asa de lunga......
NU, ca ei e companii mari, si are voie. Ei nu e pirati. Pentru ei e legal.
In Thailanda CUMPARAM dvd-uri piratate cu echivalentul a 10 ron (deci nu cu cumparatul avem probleme, ci cu pretul). Uite asta mi se pare un pret corect. Mi se pare absurd sa-i platesti unui actor milioane de dolari pt un rol, apoi sa spui ca dvd-ul trebuie sa fie scump. Si sa te minunezi ca lumea pirateaza dvd-uri din care toata lumea se imbogateste.
ai vrea sa fii tu intrebat cat vrei sa dai pe kilogramul de cartofi in piata? crezi ca o piata bazata nu pe legile cererii si ofertei, ci bazata pe cat vrea cumparatorul sa dea pe un produs ar avea vreo sansa de succes?
cei care iti vindeau dvduri piratate in tailanda nu includeau in pretul lor pretul de productie al softului piratat, ci doar pretul cdului si cativa bani in plus spaga lor. repet, sunt mii de oameni care lucreaza la un produs soft. oameni care trebuie sa manance.
ai vrea sa fii tu intrebat cat vrei sa dai pe kilogramul de cartofi in piata? crezi ca o piata bazata nu pe legile cererii si ofertei, ci bazata pe cat vrea cumparatorul sa dea pe un produs ar avea vreo sansa de succes?
cei care iti vindeau dvduri piratate in tailanda nu includeau in pretul lor pretul de productie al softului piratat, ci doar pretul cdului si cativa bani in plus spaga lor. repet, sunt mii de oameni care lucreaza la un produs soft. oameni care trebuie sa manance.
Daca vraeu un aparat Philips sa fie facut in Olanda, altfel se cheama altcumva.
Si mai clar. In anii 60 Romania a cumparat licenta si linii de fabricatie de la Reanult. Dar produsele nu s-au chemat Renault made in Ro, ci Dacia.
Dar azi e mai important brandul.
Legea intr-adevar va deschide posibilitati extinse de abuz din partea staff-ului zelos.
Sa vedem ce va spune textul la capitolul proceduri.
Nu li se cere asta dar o vor face, ca sa arate ce grija au ei sa se respecte anumite legi. Doar anumite...
2. nu vad cum influenteaza marfa locul unde e facut produsul. produsele vw sunt calitative pt ca au marca vw (in firma exista un proces care e respectat peste tot unde au uzine) si nu pentru ca e facut in germania.
3. compari mere cu pere. ce leagatura are muzica piratata cu masinile sau cu mausii microsoft? daca nu iti convine unde sunt facute, ai vrea sa le furi, la fel cum furi si softurile? pana la urma ar trebui sa fie acelasi lucru. si pentru o masina si pentru un soft niste oameni muncesc.
2. Sa crezi ca e asa. D-aia sunt atitea rechemari de masini in lume, nu-i asa, ca au proceduri de calitate. Citeste nuvele "Supravietuitorul" din "Asediul Aristei".
3. Nu cer sa fur, dar cer sa fie de buna calitate. Vreau sa nu fiu prizonier Vista(de exemplu) pentru ca au facut lap-topuri ce nu merg decit cu Vista. Nu gasesti drivere pentru componente decit pentru vista.
4. Ai cumpara Mercedes facut la Craiova(de exemplu?). Nu ca astia tin la nume si nu lasa pe altii sa faca.
sau
http://en.swpat.org/wiki/ACTA-6437-10.pdf_as_text
Daca nu ar exista pirateria credeti ca muzica, softurile, filmele ar fi mai ieftine? Deloc. In schimb pentru un rol intr-un film prost Nicolas Cage nu ar mai primi citeva milioane de dolari ci citeva zeci. Credeti ca un gurist nu ar putea trai cu citeva sute de mii de euro pe an? Chiar are nevoie de citeva milioane?
Un libidinos ca Paul McCartney nu ar putea sa le dea zdrentelor cu care a fost casatorit citeva sute de mii de euro in loc de zeci de milioane?
E o mafie iar cei care muncesc cu adevarat pentru fiecare banut trebuie sa plateasca unor smecheri sume prea mari. Si asta doar pt ca e vorba de o organizare de tip mafiot. Toti avem nevoie de soft sau de produse artistice dar nu inteleg de ce un CD cu muzica trebuie sa coste mai mult de 5 dolari sau un film mai mult de 7-8 dolari?
-masuri de tip "3 lovituri" prin care se poate deconecta orice calculator de la net fara judecata, in cazul in care e acuzat (nu neaparat dovedit) de descarcare ilegala
-providerii sunt responsabili de ce fac clientii lor (in opozitie cu o neutralitate ce ar fi mult mai benefica)
-pana recent publicul nu aa fost consultat. A fost nevoie ca Parlamentul European sa ameninte Comisia Europeana cu datul in judecata pt a se desecretiza negocierile
Pentru mai multe detalii, vezi: http://partidulpiratilor.ro/tag/acta/
Nu mai stati deoparte in timp ce se decide care drepturi vi se anuleaza si care nu! Nu lasati interesele meschine sa sugrume internetul si sa-i incatuseze libertatile!
De ce? Ce este atât de secret?
in al 2lea rand, si foarte important cred eu, e problema utilizatorului.
studiile spuneau ca unul care pirateaza, nu va cumpara softul legal, dara nu mai are posibilitatea de a-l pirata.
acestea fiind spuse, intrebarea mea este: este rentabil pentru ei stoparea pirateriei? bani multi in plus nu vor castiga si restrang dreptul la programele legale. asta inseamna ca lumea nu va mai folosi windows sau leopard si va trece pe linux. nu se va mai folosi office, ci openoffice. nu se va mai folosi visual studio ci altceva...
etc etc etc
astea fiind spuse, aceste limitari nu vor face sa scada puterea marilor companii producatoare de soft, in loc de a o face sa creasca?
nu va face acest lucru ca oamenii sa nu mai fie atat de pregatiti pentru un servici ce foloseste VC sau windows pentru ca nu mai au acces la ele? lucru care ar afecta mult aceste companii
aici presupun ca se va reusi intr-adevar stoparea pirateriei
Nu este cenzurat sau editat si nici nu sunt facute publice numai franturi din acord, asa cum vor guvernele sa ne indulceasca...