Liderul Partidului Democrat din R. Moldova, Marian Lupu, considera ca promovarea romanismului de unele forte politice de la conducerea tarii poate avea urmari nefaste pentru Moldova. Potrivit portalului Unimedia, Lupu spune ca, din cauza problemelor pe care le are Romania in interiorul Uniunii Europene, aceasta nu ar putea sa ajute suficient R. Moldova in procesul integrarii.

In opinia lui Lupu, atitudinea proromaneasca a unei parti din elita politica nu rezolva problemele cu adevarat serioase din Moldova. "In anii trecuti, lupta cu romanismul, care a inrautatit atunci relatiile cu Romania, a devenit alfa si omega a intregii politici interne si externe a statului. Unele forte politice, inclusiv cele aflate la conducere, considera ca sarcina de baza a coalitiei de guvernare este promovarea romanismului in Moldova. Partidul Democrat considera ca aceasta cale este una gresita si contraproductiva si care poate avea urmari nefaste pentru Moldova", a declarat Marian Lupu.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, il contrazice pe Lupu, precizand ca recunoasterea identitatii si a limbii vorbite nu inseamna promovarea romanismului sau unirea cu Romania. "Eu spun ceea ce sunt, cine sunt eu. Daca vorbim de limba romana nu inseamna unirea cu Romania. E timpul sa punem punct pe aceste probleme. Nu ne e rusine noua ca vorbim de douazeci de ani de probleme nationale? Chiar nu-i rusine de douazeci de ani sa nu stii care-ti este mama, care este tata?", se intreaba Mihai Ghimpu, presedintele interimar al tarii.