Spania a solicitat explicatii din partea Venezuelei dupa ce un judecator a acuzat statul sud-american de colaborare cu organizarea separatista basca ETA si cu gherilele FARC din Columbia, scrie Reuters. Conform unei hotarari a Curtii Supreme spaniole, guvernul de la Caracas a facilitat contactul dintre doua grupuri armate, care a condus la solicitarea de catre FARC a ajutorului ETA in eventualitatea unor tentative de asasinare a oficialilor columbieni care vor vizita Spania.

Judecatorul Eloy Velasco a emis mandate de arestare pentru 13 suspecti din cadrul celor doua organizatii, printre care se afla si un angajat de origine spaniola al guvernului venezuelean. Administratia de stanga de la Madrid a solicitat explicatii din partea Caracasului. Prim-ministrul Jose Luis Rodriguez Zapatero a declarat ca Spania va actiona in concordanta cu lamuririle pe care le va primi.