Conform Serviciului de prospectare geologica al Statelor Unite (USGS), un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter s-a produs in largul coastelor Japoniei. O avertizare de tsunami a fost emisa pentru insula Okinawa, Amami si Tokara, insa a fost ridicata dupa ce Agentia Meteorologica japoneza a revizuit inaltimea valului seismic.

USGS a declarat ca seismul a avut loc la ora locala 5:31, sambata, la aproximativ 75 de kilometri sud-est de insula Okinawa.

Agentia Meteorologica japoneza a anuntat o magnitudine de 6,9 grade.

Cutremurul s-a produs la o adancime de 10 km si a fost atat de puternic pentru a produce un tsunami care sa afecteze zonele alaturate.

Agentia Meteorologica japoneza a emis o avertizare tsunami pentru insula Okinawa, fiind asteptate valuri de peste 2 metri inaltime, si a recomandat evacuarea oamenilor din zonele de coasta. Avertizarea, ce includea si insulele Amami si Tokara, a fost ridicata mai tarziu cand agentia meteorologica a revizuit inaltimea valului seismic la jumatate de metru. Un tsunami este distructiv daca valul depaseste 3 metri.

Japonia este una din cele mai active zone seismice din lume. Aproximativ 20% din cutremurele cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter inregistrate la nivel mondial au loc in Japonia, informeaza Reuters.

In octombrie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 6,8 a lovit regiunea japoneza nordica Niigata. 65 de persoane au fost ucise si peste 3.000 ranite. Acesta a fost cel mai puternic seism de la cel care-a s-a produs la Kobe in 1995 care a ucis mai mult de 6.400 de persoane.