Fostul vicepresedinte american Richard Cheney, spitalizat in urma unor dureri in piept, a facut o criza cardiaca "usoara", dar va putea parasi spitalul peste cateva zile, au anuntat apropiati ai acestuia citati de AFP.

Cheney, spitalizat luni la Washington in urma unor dureri in piept, a suferit o criza cardiaca usoara, evidentiata prin teste de laborator, a anuntat secretariatul acestuia intr-un comunicat de presa.

Fostul vicepresedinte al lui George W. Bush, in varsta de 69 de ani, a fost supus unui test de efort si i-a fost instalat un cateter, adauga sursa citata.

"Se simte bine si urmeaza sa fie externat in decurs de o zi sau doua", scrie comunicatul.

Cheney a suferit deja patru crize cardiace intre anii 1978 ai 2000 si a fost suspus unui pontaj coronarian cvadruplu, in 1988.