Emiratele Arabe Unite au identificat alti patru suspecti, cu pasapoarte britanice si irlandeze, in cazul asasinarii liderului Hamas, in Dubai. "Emiratele au identificat doi suspecti britanici, cu pasapoarte britanice, si, ca parte a anchetei in curs de desfasurare, a comunicat informatiile guvernului britanic", a declarat pentru Reuters o sursa apropiata investigatiei.

Alti doi suspecti, cu pasapoarte irlandeze, au fost de asemenea identificati, a precizat sursa citata. Autoritatile din Dubai au identificat 11 persoane care au calatorit cu pasapoarte falsificate britanice, irlandeze, franceze si germane, pentru a-l asasina pe liderul Hamas, Mahmoud al-Mabhouh, intr-un hotel de lux, in luna ianuarie.

Informatia apare dupa ce presa din Israel a scris ca o unitate speciala a serviciului israelian de informatii ar fi responsabila de asasinarea liderului Hamas. Kidon, care in ebraica inseamna "baioneta", este unitatea Mossad care este responsabila de toate operatiunile din strainatate asemanatoare celei desfasurate in Dubai.

Unul dintre cei mai importanti experti israelieni in problemele Mossad a declarat ca toate operatiunile serviciului de informatii in strainatate, similare cu cea desfasurata impotriva liderului Hamas Mahmoud al Mabhouh, poarta marca unei unitati speciale, numita Kidon.

Unitatea este alcatuita din cateva zeci de barbati si femei, care sunt supusi unui antrenament riguros si specializat in lupta corp la corp, conducerea in viteza de masini si motociclete, urmarirea suspectilor fara a fi detectati. Agentii sunt si experti in manuirea mai multor tipuri de armament.

Asasinatul a avut loc pe 20 ianuarie, iar seful politiei din Dubai, Dhahi Khalfan Tamim, a declarat ca o "echipa a mortii" formata din 11 persoane, care detineau pasapoarte europene, s-a aflat in spatele crimei. Tamim a aratat presei imagini video de la aeroportul din Dubai, care ii arata pe cei 11 sosind in Dubai cu avioane separate, cu o zi inainte de asasinat. Ei s-au cazat in hoteluri diferite. Singura femeie din grup purta peruca.

Oficialul din emirate a declarat ca a fost vorba despre o operatie foarte bine organizata, iar cei 11 stiau cu precizie unde se afla liderul Hamas. Suspectii au stat in Dubai mai putin de o zi. Inregistrarile video ii arata in grupuri de trei sau patru in holul hotelului, dar si la etajul unde statea al-Mabhouh. Ei l-au urmarit pe liderul Hamas si au intrat in camera lui in momentul in care el lipsea, folosind un dispozitiv electronic. Asasinatul ar fi fost realizat de catre singura femeie din grup, care i-a injectat lui al-Mabhouh un medicament care i-a provocat un atac de cord.

Testele au indicat faptul ca al-Mabhouh a murit sufocat, insa criminalistii efectueaza investigatii suplimentare. Asasinatul nu a durat mai mult de 10 minute. Toate cheltuielile suspectilor au fost platite cu bani lichizi, iar cei 11 au folosit cartele de telefoane mobile pentru a nu fi localizati. Unii dintre suspecti au zburat apoi spre tari europene, in timp ce altii au mers in Asia.